PC Argeş susţine proiectul ,,Pactul Pentru Energie”

Publicat pe : 2 martie 2011

Distribuie știrea

Liderul conservator, Cornel Lazăr, a declarat că până la sfârşitul lunii Martie toate filialele teritoriale ale partidului conservator Argeş, vor fi puse la punct în ceea ce priveşte desemnarea candidaţiilor şi brenduirea fiecărei filiale. Cornel Lazăr a mai adăugat că prioritatea numărul 1 a Partidului Conservator şi a partenerilor

săi este de a veni cu soluţii cât mai clare pentru a scoate ţara din criză, iar una dintre aceste soluţii ar fi proiectul ,,Pactul Pentru Energie” care o să fie propus tuturor partidelor parlamentare pentru a fi semnat. Acest proiect presupune ca producţia de gaz din România să fie distribuită către consumul intern, astfel preţul gazului va fi redus, în special pentru persoanele fizice. La rândul său, Adrian Bughiu, preşedintele organizaţiei de tinert PC Argeş, a precizat că lucrează la un proiect ce a fost înfinţat de tinerii conservatori din Timiş. Acest proiect presupune ca tinerii să poată vota de la vârsta de 18 ani, atât timp cât de la vârsta acesta tinerii au dreptul să voteze, susţine Adrian Bughiu. L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Emanuel Soare, conf. univ. dr. Politehnica București – Centrul Universitar Pitești: ”Eșuăm lamentabil în diferențierea și individualizarea activității din clasă. Pur și simplu, majoritatea elevilor nu au șansa să învețe nimic din lecție”
Educație
Educație
Educație

Emanuel Soare, conf. univ. dr. Politehnica București – Centrul Universitar Pitești: ”Eșuăm lamentabil în diferențierea și individualizarea activității din clasă. Pur și simplu, majoritatea elevilor nu au șansa să învețe nimic din lecție”

Sistemul de învățământ din România traversează o criză profundă, iar rezultatele slabe, la evaluările internaționale PISA, expun o prăpastie tot…

TRIMITE O ȘTIRE