Ion Caramitru – episod de transă eminesciană la Biblioteca Județeană Argeș

Publicat pe : 14 noiembrie 2016

Distribuie știrea

Actorul, scriitorul și caricaturistul de mare subtilitate – eroii zilei de joi, 10 noiembrie, la Biblioteca Județeană Argeș. Este vorba despre ION CARAMITRU, ALEX ȘTEFĂNESCU și COSTEL PĂTRĂȘCAN care, împreună, au brodat un spectacol original, pe marginea retoricei interogații ”Cine mai are nevoie, azi, de literatură?”
Dacă brăileanul Costel Pătrășcan a realizat un veritabil număr de revistă, grație videoproiecției caricaturilor sale, usturătoare până la lacrimă – satiră în care românul se recunoaște fără să crâcnească, ba chiar cu zâmbetul pe buze – criticul literar Alex Ștefănescu a făcut vorbire despre Eminescu și neștiutele sale tribulații în relație cu versul pe care accepta să-l trimită la tipar. Lucra Eminescu și șapte, opt ani la un poem și îl recita de nenumărate ori, ca să-l prindă în timpan cu nuanțe, substanță la vedere,

substanță profundă, sclipiri, sunete jucăușe, sunete grave. Dintre cele 82, publicate antum, se pare că numai pentru 38 își dăduse finalmente acordul, atât de pretențios era cu duhul literelor sale. Manuscrisele publicate în ediția anastatică, sub egida Academiei Române, în timpul mandatului de Ministru al Culturii al lui Ion Caramitru, îi demonstrează cu prisosință exigența extremă. Din caietele acestea, de o valoare inestimabilă, a recitat fostul ministru, reușind să hipnotizeze sala. Timbrul lui unic, amestec discret de violetă și ametist, a tălmăcit sensurile profunde ale poeziei filosofice eminesciene, transformându-ne pe noi, cei care nu mai credem în nimic, în făpturi subjugate, gata să spere, să simtă și să gândească la porunca lui Caramitru-Eminescu.
La finalul întâlnirii, cu umbra transei peste sală, invitații au oferit autografe pe volumele recente – ”Jurnal secret. Serie nouă”, autor – Alex Ștefănescu, ilustrator – Costel Pătrășcan – și ”Cu Ion Caramitru, de la Hamlet la Hamlet și mai departe”, interviuri de Mircea Morariu.
Denisa Popescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE