Aer, arginturi și robi în turnuri de veghe

Publicat pe : 14 noiembrie 2016

Distribuie știrea

Evenimentul editorial de joi, 3 noiembrie, a adunat, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Argeș, în jur de 150 de persoane. În decorul imaginat cu grație de poeta Lucreția Picui, pornind de la lucrările, de o duioșie sfâșietoare, ale artistei Tatiana Iulia Ciurea, Editura ”Art Creativ” din București, peste care domnește, cu o energie frumoasă, Daniela Toma, i-a prezentat pe cei patru poeți argeșeni, reuniți în Colecția ”Regal”, colecție nouă, o mlădiță de colecție abia, care-și dorește să crească mare și să zboare cât mai sus.
Aurel Sibiceanu (”Letopisețe de aer”), Ion Toma Ionescu (Din arginturile mele”), Denisa Popescu (”Roaba lui Dumnezeu, Denisa”) și Victor Bădescu (”Turnul de veghe”)

au citit, cu mintea coborâtă în inimă, poeme despre care au crezut că pot trece dincolo de privirea și de emoția primară, prăfuite de cotidian.
Poeta Daniela Toma și-a jucat cu grație rolul de zână bună a celor patru, pe care i-a prezentat clar, succint și tremurător, în felul în care tremură zânele, atunci când se înfățișeză în carne și oase.
Aurel Sibiceanu s-a ridicat la înălțimea vibrației de patriarh alb, vibrație-reputație în lumea scriitoricească argeșeană, poezia lui fiind una a misterului absorbit cu totul de forța sa unică, absolută. Aurel Sibiceanu trăiește cu trei sferturi din ființa lui albă în poezie, sfertul care-l mai leagă de lumea noastră dedicându-l polemicii pătimașe pe rețelele de socializare.
Ion Toma Ionescu este cel care a înviat ca Lazăr, după ce, ani mulți, a scris doar pentru ochii lui și pentru urechile familiei. În ultima perioadă, publică asiduu, participă la întruniri literare în țară, este activ în cenaclurile bucureștene, textele lui, poezie și proză, conturându-l ca pe un autor curajos, sensibil la emoția literară pură și la adevărul social, pe care se străduiește să-l incizeze fără ură și fără părtinire.
Denisa Popescu se mișcă în poezie ca pruncul în pântecul mamei – când zvăpăiat, nepăsător la cât de puternic și de dureros se poate răni, când respirând ca în somn, cu simțurile în marginea uitării. Antologia ”Roaba lui Dumnezeu, Denisa”, a cărei prefață este semnată de Varujan Vosganian, aduce împreună texte noi și texte prelucrate din volume anterioare, care sugerează, foarte rar afirmă, sugerează, așadar, că adevărata poezie este dincolo de cuvinte, acolo unde începe să lucreze tăcerea gândului răscolit.
Victor Bădescu este debutantul evenimentului editorial de la Biblioteca Județeană Argeș. Conferențiar universitar la Facultatea de Educație Fizică din Pitești, poetul surprinde prin metafora crudă, luminând ca un reflector tabloul, sensul  a ceea ce spune. Victor Bădescu e un timid care trăiește lumea și poezia cu înfrigurare, colorând-o cu timiditatea și cu înfrigurarea lui. Pentru că, tocmai datorită lui Victor Bădescu, timiditatea și tremurul au de acum culoare. Sau reușesc să introducă o nuanță, până la el, inexistentă.
Elfride Antosh

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE