Pentru al treilea an, consult medical gratuit, în campania de prevenție a cancerului de sân

Publicat pe : 14 noiembrie 2016

Distribuie știrea

# Nu, nu sunt pomeni de campanie electorală, așa cum fac alții!!! # Virgil Baciu: ”M-a sunat și un deputat PSD, că vrea să vină și el cu o caravană. L-am rugat să revină, dacă mai vrea, imediat după alegeri”

Primăria Corbi, împreună cu membrii Societății Studenților la Medicină din București, studenți și medici, au decins la Corbi pentru a oferi un consult medical gratuit, în cadrul campaniei de prevenție a cancerului de sân. Consulturile, ca și în anii trecuți,  au fost efectuate gratuit si au avut loc loc la Școala din Corbi, pe 12 și 13 noiembrie 2016.

Anul acesta, au fost  efectuate următoarele: glicemie, măsurarea tensiunii arteriale, pulsoximetrie, EKG, consult al sânilor și informare cu privire la cancerul de sân, consult oftalmologic și consult dermatologic.

Virgil Baciu: ”Noi, aici, la Corbi, am recidivat în oferirea acestor consulturi medicale, pe care localnicii le apreciază în mod deosebit. Am fost prima comună din Argeș care are încheiat un parteneriat cu Societatea Studenților la Medicină, membrii acestei asociații sunt, în Corbi, pentru al treilea an. S-a întâmplat să fie alegeri, pentru aceștia însă este o perioadă ca oricare alta. Nu este o chestiune orchestrată politic, nu veți  vedea, niciodată, în preajmă, însemnuri electorale. Sunt doar oameni dedicați profesiei lor, oameni care vor să facă bine și atât!”
Primarul din Corbi ne-a mai dezvăluit că, într-adevăr, a fost contactat recent de un deputat PSD pentru a primi o caravană de consultații medicale. Edilul l-a invitat pe activistul politic să vină, dar imediat după alegerile parlamentare. Ceea ce, să fim serioși, nu se va întâmpla…

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE