Concert cameral la Filarmonica Piteşti

Publicat pe : 5 decembrie 2016

Distribuie știrea

Vineri, 8 decembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, Filarmonica Piteşti organizează concertul cameral „Agnus Dei”, în care vor evolua violonista Raluca Voicu-Arnăuţoiu, mezzosoprana Geanina Munteanu şi pianista Manuela Giosa. În program: Rebecca Clarke – Trei cântece vechi englezești pentru voce și vioară, Johann Sebastian Bach – Aria „Bereite dich Zion” pentru voce și pian, din Oratoriul de Crăciun, Aria „Agnus Dei” pentru voce și pian  şi Aria „Erbarme dich, mein Gott” pentru voce, vioară și pian din Oratoriul Patimile după Matei, Henry Purcell – Sonata în sol minor pentru vioara și pian, Gustav Holst – Patru cântece pentru voce și vioară, Olivier Messiaen – Louange a l’imortalite de Jesus pentru vioară și pian, din Cvartetul pentru sfârșitul timpurilor.

Raluca Voicu-Arnăuţoiu, conf. univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti şi s-a perfecţionat la cursuri de specialitate la Conservatorul Fiesole, din Italia. Fosta violonistă a Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti a susţinut numeroase concerte la Ateneu, Institutul Polonez, Institutul Goethe, Institutul Francez, Ambasada Germaniei, Institutul Maghiar ş.a. De asemenea, a fost aplaudată pe scene din Italia, Germania, Republica Moldova etc. Doctor în muzică, Raluca Voicu-Arnăuţoiu a participat la emisiuni de radio şi televiziune, la festivaluri în ţară şi în străinătate şi a susţinute comunicări la simpozioane naţionale şi internaţionale. A publicat articole în reviste de specialitate, dar şi cărţi dedicate compozitorilor români şi străni. Este fiica partizanului anticomunist Toma Arnăuţoiu, locotenent în Armata Regală Română, cel care, între anii 1949 – 1958, a condus rezistența armată anticomunistă din Munţii Făgăraș.
Manuela Giosa a studiat pianul la Liceul de muzică „George Enescu“ şi la  Universitatea Naţională de Muzică, ambele din Bucureşti. Are în palmares numeroase premii la concursurile internaţionale din Italia şi Belgia.
Absolventă  a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi a cursurilor Academiei Europene de Muzică Barocă din Ambronay (Franţa), mezzosoprana Geanina Munteanu are un palmares bogat, colaborând, ca solistă a Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, cu dirijori de prestigiu, precum Sergiu Comissiona, Jin Wang, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Remus Georgescu, Alain Paris, Daisuke Soga, Marc Tardue ş.a.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE