La sfârşitul lunii urmează să fie numit succesorul lui Constantin Stroe la şefia ACAROM

Publicat pe : 6 martie 2017

Distribuie știrea

Asociaţia Constructorilor de Automobile din România, înfiinţată în anul 1996 şi condusă de către Constantin Stroe până la momentul decesului acestuia – una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale mediului public din Argeş şi unul dintre oamenii ce a  reuşit să facă performanţă în domeniul industriei auto din România – îşi va alege în această  perioadă o nouă conducere ce va fi numită în cadrul Adunării Generale ce urmează a avea loc.  După moartea bruscă a celui ce a făcut istorie atât la nivel local cât şi naţional, fiind un susţinător înfocat al unei industrii ce a reuşit să ofere mii de locuri de muncă şi să consolideze PIB-ul ţării, preşedinţia interimară a asociaţiei a fost asigurată de către cei doi vicepreşedinţi: directorul adjunct al societăţii Subansamble Auto S.A., Silviu Badea (foto) şi Gabriel Sicoe.

Vezi și știrea  Croșeu direct pentru economia Argeșului! Renault mută producția Duster pentru Africa de Sud, din Mioveni, în Chennai - India

”Spre finalul lunii, pe 22 martie mai exact, va avea loc întâlnirea cu membrii Adunării Generale ai asociaţiei unde vor fi dezbătute mai multe subiecte,  printre care se va vota  şi noua conducere”, ne-a declarat Silviu Badea, director adjunct Grupul Industrial Componente. 
Asociaţia Constructorilor de Automobile din România este o organizaţie de tip profesional şi patronal compusă din societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în industria de automobile, asociate în scopul reprezentării intereselor sectorului de automobile, aceasta fiind formată din 156 de societăţi comerciale. Antoniu Neguţ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE