Dosarul autopsierilor de la Tribunalul Argeș – în pronunțare

Publicat pe : 20 noiembrie 2017

Distribuie știrea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au trimis în judecată, în aprilie 2016, pentru luare de mită patru angajați de la morga Spitalului Județean Argeș. Este vorba de Nedelcu Cristian, Maria Marinel, Stan Vasile și Păun Marian, toți cercetați în libertate. Dosarul aflat pe rolul Tribunalului Argeș este aproape de a fi încheiat, după ce magistrații au amânat pronunțarea în dosar pentru vineri, 24 noiembrie.

Reamintim că dosarul a fost instrumentat ca urmare a numeroaselor plângeri și sesizări penale venite de la rude ale unor persoane decedate, care au spus că a trebuit să dea angajaților de la morgă bani și bunuri pentru pregătirea ori ridicarea cadavrelor. Printre cei care au făcut sesizări se numără și primarul Bebe Ivan de la Băbana, care a reclamat patru cazuri de acest gen.Dosarul a plecat de la un denunț la DNA făcut de către patronul unei firme de pompe funebre cu punct de lucru lângă Spitalul Județean. Acesta a formulat la DNA Pitești un denunț împotriva autopsierului „CRISTI” din cadrul serviciului de anatomie patologică, despre care afirmă că «acoperit» de șefi, pretinde și primește sume cuprinse între 200-300 lei de la familiile persoanelor decedate, duse la morga spitalului, precum și sume între 100-200 lei, de la firmele de pompe funebre, pentru a le trimite familiilor decedaților”. În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că angajații cereau șpagă chiar atunci când era vorba de cazuri sociale. Un astfel de caz s-a petrecut în decembrie 2012, când doi angajați de la CRRPH Vulturești au venit la morgă să ia un cadavru al unei persoane ce primea ajutor social și care nu avea nicio rudă.

Vezi și știrea  Primăria Rucăr are datorii uriașe către constructori!

Un autopsier după ce a primit o sticlă de whisky: „Așa ceva beau numai tractoriștii”

De asemenea, și angajații Primăriei Băbana s-au confruntat în mai multe cazuri cu cereri de mită de la angajații de la morgă pentru ridicarea unor cadavre, deși acestea erau cazuri sociale. În ianuarie 2014, trei angajați de la Primăria Băbana – Adina Prodănel, Ion Șuță și Mihai Șchiopu – au mers să ridice un cadavru de la morgă. Și, după cum precizează procurorii, „cunoscând situația din experiențele anterioare, fiind vorba tot de un caz social, Șuță Ion a luat de la domiciliu o sticlă de 2,5 litri țuică, iar primarul Bebe Ivan i-a dat martorei Prodănel Adina o sticlă de whisky, cu scopul de a fi înmânate autopsierului de serviciu, în cazul de față inculpatului Maria Marinel. După ce a achitat taxa pentru eliberarea actului constatator de deces, martora Prodănel Adina i-a dat inculpatului Maria Marinel sticla de whisky, acesta primind-o cu observația „așa ceva beau numai tractoriștii”.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE