Martorii din dosarul „Cheresteaua”, reaudiați pentru a spune… același lucru

Publicat pe : 14 mai 2018

Distribuie știrea

Schimbarea compunerii completului de judecată în dosarul cunoscut sub numele „Cheresteaua” a adus și la readministrarea unor probe. Așa se face că martorii, foști angajați ai firmei Andris, condusă de Ion Andrei, zis Brânză, au fost audiați din nou pentru a spune același lucru, adică… nimic împotriva foștilor patroni. La ultimul termen al procesului desfășurat la Tribunalul Argeș, pe 8 mai, au fost reaudiați cinci martori. Aceștia au explicat judecătorului în ce a constat activitatea lor în cadrul Andris Srl. Foștii angajați nu au văzut și nici nu au auzit de existența unor tăieri ilegale de lemn. Cu toate acestea, procurorii au arătat în rechizitoriu un adevărat măcel comis în pădurile din judeţ: 23.000 de copaci tăiaţi fără drept pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier.

Inculpații au cerut restituirea bunurilor

A trecut mai bine de doi an de când dosarul ”Cheresteaua 1”,  în care liderul grupării cercetate este Ion Andrei, zis ”Brânză”, patronul firmei Andris, a fost trimis în judecată. Alături de acesta sunt cercetați și alți membrii ai familiei, angajaţi ai firmei Andris și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului. ”În perioada 2008-2012, inculpatul Andrei Ion, administrator la firma SC ANDRIS SRL – societate având ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului – a tăiat fără drept 26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe o suprafață de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu, Nucșoara și Lerești”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Următorul termen al procesului va avea loc pe 5 iunie. De asemenea, la Tribunalul Argeș, s-au format mai multe dosare conexe, în care inculpații din „Cheresteaua 1” cer restituirea bunurilor aflate sub sechestru. Cererile acestora au fost respinse. „Respinge ca nefondate cererile inculpaţilor ANDREI ION, şi SC ANDRIS SRL, de ridicare a sechestrului şi restituire a sumelor de bani indisponibilizate prin ordonanţele nr. 1163/P/2011 din data de 13.02.2013, din data de 16.11.2015 şi din data de 08.12.2015 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, se arată într-una dintre hotărârile instanței.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE