Schimbări la PDL Argeş

Publicat pe : 11 iulie 2011

Distribuie știrea

Organizaţia PDL Argeş a decis, în ziua de joi, 07.07. 2011, în cadrul unei şedinte a Biroului Permanent Judeţean desfăşurată la Curtea de Argeş, să adopte o serie de decizii ce au vizat retragerea  sprijinului politic al unor  membri ai organizaţiei PDL Argeş.
Astfel, domnul Saru Valeriu, membru al organizaţiei PDL Slobozia, a fost exclus din partid şi înlocuit cu

domnul  Dorobanţu Ion, care se bucură de sprjinul liderului local PDL şi a cărui muncă desfăşurată pe parcursul a multor ani a fost apreciată de mai marii organizaţiei judeţene şi recompensată prin acordarea sprijinului politic. Motivul pentru înlocuirea fostului preşedinte pare să fie relaţia mai mult decat amicală pe care acesta o avea cu primarul din partea PSD al localităţii Slobozia.
Ultimul pe lista organizaţiei a fost domnul Ion Dobrotă, director al FCN Piteşti, care a „reuşit” în decursul  mandatului său să evite de fiecare dată colaborarea cu partidul de al cărui sprijin beneficia. Lipsa de colaborare a domnului Dobrotă a fost într-atât de elocventă, încât mai marii PDL Argeş au decis să trimită decizia de retragere a sprijinului politic la Minister.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE