Primarul Ion Dumitru: ,,Nu cred că există în toată ţara dispensar ca cel din Albota”

Publicat pe : 19 iulie 2011

Distribuie știrea

# Edilul din Albota, numit şi „ducele” de Albota, a reuşit să rezolve o problemă destul de serioasă a locuitorilor din zonă. Nu cu mult timp în urmă a reuşit să finalizeze renovarea dispensarului din comună care, potrivit locuitorilor din zonă,  era aproape impracticabil, în special iarna, acesta neavând

încălzire şi pe holurile de aşteptare. Pacienţii, astfel,  mai rău se îmbolnăveau aşteptând să intre la medicul lor de familie. Dispensarul a fost dotat cu centrală termică, s-au montat calorifere şi pe holuri, astfel  rezolvându-se problema cea mai gravă a cetăţenilor. Acest dispensar dispune de mai multe cabinete medicale, de un cabinet stomatologic şi chiar şi de o farmacie. ,,Aşa cum am mai declarat, nu poate să zică nimeni că nu am muncit pentru comuna asta. Sunt mulţumit că am rezolvat problema dispensarului.  Nu cred că există în toată ţara dispensar ca cel din Albota”, a precizat, Ion Dumitru, primarul comunei.

Vezi și știrea  Ștefănești, dragostea mea... Primăria a modernizat stația Goleasca, dar a lăsat o groapă-capcană exact pe marcajul galben al autobuzului

Camere video în Albota

După şirul de evenimente neplăcute ce s-au petrecut în localitate, edilul Ion Dumitru s-a hotărât să monteze camere de supraveghere,  astfel uşurând munca poliţiştilor atât la prinderea hoţilor, cât şi la rezolvarea problemelor rutiere. În curând poliţiştii din zonă se vor bucura de un mai mult confort la postul de poliţie, acesta, la ora actuală, fiind în renovare. Lucian Gherguş

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE