Nici intervenția Ministerului Tineretului și Sportului nu a rezolvat problemele din centrele de agrement din Argeș

Publicat pe : 15 iulie 2019

Distribuie știrea

# Taberele școlare s-au deschis, deși neconformitățile nu au fost remediate în totalitate
Au început, din weekend-ul trecut, taberele de vară la cele două centre de agrement din Argeș: Corbeni și Nucșoara. Și în acest an, ca și în ultimii ani, de altfel, deficiențele din aceste centre nu au fost remediate în totalitate la sosirea copiilor. Asta în situația în care, la Centrul de Agrement din Corbeni au venit în control, recent, până și reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, prin secretarul de stat Remus Munteanu, împreună cu autoritățile locale. Dar atunci când sumele primite de la minister pentru renovări şi reparaţii curente sunt… ridicole de mici și rezultatele sunt dezamăgitoare.

În continuare vă prezentăm ce deficiențe au fost găsite la cele două tabere, aflate în administrația Direcției Județene de Sport și Tineret Argeș, instituție condusă de Liviu Popescu, și câte din acestea au fost remediate. Vă lăsăm pe voi, cititorii noștri, să comentați dacă se merită să vă trimiteți copiii în astfel de tabere.

Igrasie în camere și lenjerii vechi

Serviciul de Control în Sănătate  Publică, din cadrul DSP Argeș, a desfășurat pe 13 iunie un control la Centrul de Agrement Corbeni. A curs cu… deficiențe, de la igrasie, la lenjerii vechi:
– „Blocul alimentar și spațiile de cazare (camerele 2,3,4 ) prezintă pe alocuri igrasie, necesitând operațiuni de igienizare;
– O parte din lenjerie este veche și uzată;
– Sistemul de colectare a apelor meteorice (cele care provin din precipitații) este deteriorat, ceea ce a determinat exfolierea pereților exteriori;
– Fosa pentru colectarea apei uzate nu a fost vidanjată;
– Nu sunt montate plase de protecție contra vectorilor la ferestrele de la blocul alimentar;
– Nu s-a verificat calitatea apei distribuită în unitate;
– Nu au fost efectuate operațiuni de dezinsecție-deratizare;
– Nu se asigura asistența medicală”, arăta DSP Argeș.

Vezi și știrea  Virgil Baciu și firma Valcon Roofs, din nou, la înălțime!

Pentru aceste  neconformități s-au impus  măsuri de remediere până la data de 5 iulie. DSP Argeș a efectuat un nou control la data de 9 iulie, când s-a constatat ca au fost remediate  doar o parte dintre deficiențe. „Nu a fost reparat sistemul de colectare a apelor meteorice, a perilor exteriori și a montării plaselor de protecție contra vectorilor la ferestrele de la blocul alimentar. S-a aplicat o sancțiune contravențională Avertisment”, informează DSP Argeș.
În schimb, la Centrul de Agrement Nucșoara, Serviciul de Control în Sănătate  Publică a efectuat un prim control la data de 20 iunie. Și aici au fost constatate mai multe neconformități:
– „Peretele exterior de la nord prezintă igrasie, fapt datorat copertinei deteriorate;
– Nu se asigura lenjerie în număr suficient;
– Pereții și plafonul din spălătorul blocului alimentar prezintă igrasie și mucegai;
– Nu s-a verificat calitatea apei distribuită în unitate;
– Fosa pentru colectarea apei uzate nu a fost vidanjată;
– Nu  se asigura materiale igienico-sanitare;
– Nu  se asigura asistență medicală”, informează DSP Argeș.

La recontrolul efectuat în data de 9 iulie, s-a constatat ca au fost remediate deficiențele anterioare, cu excepția reparării copertinei și igienizării peretelui exterior.
Conform informării din partea Directiei Județene pentru Sport și Tineret Argeș,  activitatea  în taberele Corbeni și Nucșoara se va desfășura până pe 1 septembrie 2019.  În general, la Nucşoara sunt organizate tabere sociale şi tabere destinate copiilor cu dizabilităţi, iar la Corbeni – tabere naţionale (de meşteşuguri, şah şi teatru dramatic).
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE