Dan Hodoș, președintele PLUS Argeș: „Vrem să ne numim partidul soluțiilor”

Publicat pe : 7 octombrie 2019

Distribuie știrea

Au trecut mai bine de 2 luni de la înființarea filialei PLUS Argeș. Dan Hodoș, președintele PLUS Argeș, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că până în prezent au fost înființate 13 organizații locale în județ: Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Topoloveni, Mioveni, Ștefănești, Domnești, Stoenești, Bascov, Bradu, Bălilești, Vlădești, și Vedea – în lucru. În total, Plus Argeș are în acest moment în jur de 220 de membri.

„Au trecut puțin peste 2 luni de când oficial PLUS Argeș există ca filială. Am trecut prin două etape în aceste luni: etapa de organizare internă și cea de dezvoltare județeană. Începem să facem politică local și începem să ne numim „partidul soluțiilor” pentru că vrem să practicăm o politică care să plece de la probleme  și să promoveze soluții. Să se concentreze pe a face o altfel de politică care să ne asigure calitatea vieții de care cu toții avem nevoie și pe care o căutăm zi de zi”, a precizat Dan Hodoș.
De asemenea, s-a făcut referire și la unul dintre programele de interes ale partidului, mai exact despre Plus Rural, coordonat de către o echipă de experți în agricultură și dezvoltare rurală.  Proiectul a fost prezentat de Cristian Zidaru, membru PLUS Argeș, responsabil de campania electorală dar și de reprezentarea echipei de Rural Plus la nivel județean. Partidul are 12 măsuri pentru mediul rural, pregătite de echipa centrală.
”Agricultura și zonele rurale dețin un potențial extraordinar de creștere strategică pentru România și trebuie valorificat asigurând coerența între agricultură, mediu, economie și dezvoltarea rurală. Îmbinate strategic toate acestea pot duce la creșterea calității în mediul rural”, a precizat Cristian Zidaru.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE