Medierea – oxigen pentru afacerile piteştene

Publicat pe : 5 septembrie 2011

Distribuie știrea

Biblioteca Județeană Argeș a găzduit lansarea volumului „Medierea – oxigen pentru afaceri”, realizat sub coordonarea deputatei PNL Alina Gorghiu, avocat de profesie. În lipsa acesteia, atât ceilalţi autori, cât şi mediatorii piteşteni au discutat, împreună cu invitaţii lor, despre avantajele acestei profesii relativ noi pe

piaţa muncii din Argeş. Unul dintre susţinătorii cei mai fervenţi ai acesteia s-a arătat a fi chiar primarul Tudor Pendiuc, pe care organizatorul conferinţei, Geanin Şerban, preşedintele Camerei de Mediere de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, îl numise chiar „cel mai bun mediator din sală”. Şi asta pentru că, a recunoscut edilul, medierea este „oxigen pentru societate”, prin aceasta putându-se evita multe situaţii conflictuale cu care vin în contact reprezentanţii administraţiei locale. De altfel, primarul a şi dat exemple din experienţa sa de la audienţe, în care se întâlneşte cu sute de situaţii care ar fi putut fi rezolvate prin simpla mediere dintre părţi, fără să se mai ajungă la primarul oraşului. Tudor Pendiuc a prezentat şi o dovadă clară a eficienţei acestui sistem în situaţia divorţului administrativ, care a dus la o reducere cu 20% a dosarelor de asemenea speţă din instanţe. La finalul intervenţiei sale, el şi-a exprimat speranţa că se va ajunge şi la medierea socială, mai ales că aici, la Piteşti, „aşa este şi firea noastră, oamenii sunt mai echilibraţi, iar mediatorul este un om echilibrat”.

Vezi și știrea  Virgil Baciu - din Africa în Asia!

Ambele părţi sunt mulţumite

De fapt, cei prezenţi, mediatori sau avocaţi, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, au dezbătut avantajele şi dezavantajele acestei noi modalităţi de a rezolva conflictele. Rând pe rând, notarul Ana Stan, decanul Baroului Argeş, avocatul Alin Postelnicescu, procurorul Ion Ristea de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, vicepreşedintele Camerei de Comerţi şi Industrie Argeş, Sandu Nichita şi Cristian Mihai, directorul sucursalei locale a băncii Volksbank, au dat exemple de situaţii în care medierea poate ajuta în conflicte de natură juridică sau economică. Astfel, printre avantaje se numărăr durata scăzută de soluţionare a conflictului, precum şi faptul că ambele părţi trebuie să fie de acord cu soluţia dată de mediator. Ca dezavantaj a fost subliniată lipsa adaptării medierii la legislaţia penală din România, dar şi retincenţa multor magistraţi faţă de soluţiile prezentate de către mediatori. Promotorii argeşeni ai acestei meserii speră însă să rezolve aceste neajunsuri printr-o comunicare mai bună cu judecătorii şi procurorii, dar şi printr-o explicare mai clară a activităţii lor. Adrian Vasiliu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE