Trei șefi în fruntea IPJ Argeș, în patru luni

Publicat pe : 13 aprilie 2020

Distribuie știrea

# Comisarul șef Mihai Neagoe (foto), împuternicit să preia șefia poliției Argeș până în iulie
Funcția de inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș a fost foarte râvnită în acest început de 2020. Trei persoane s-au perindat la conducerea Inspectoratului până în aprilie. După ce comisarul-şef Tudorel Pieleanu a fost împuternicit, pe 23 ianuarie, să preia timp de 2 luni funcţia de inspector-şef al Poliţiei Judeţene Covasna, interimatul a fost condus  la Argeș de Marian Badea.

După expirarea detașării, Tudorel Pieleanu a avut o scurtă revenire, de doar trei zile, în fruntea poliției argeșene, după care a fost detașat din nou la Covasna pentru 4 luni. Pentru că nu a mai dorit să fie, din nou, detașat, Tudorel Pieleanu și-a înaintat dosarul de pensionare lăsând liberă funcția de comandant al IPJ Argeș, obținută prin concurs pe vremea când Ministerul Administrației și Internelor era condus de Carmen Dan.
Comanda IPJ Argeș a fost asigurată pentru scurt timp de cei doi adjuncți, comisarii șefi Gabriel Gherghe și Florin Mocanu, În cele din urmă, începând cu data de 7 aprilie, prin ordin al ministrului afacerilor interne, pentru asigurarea continuității actului managerial, comisarul șef de poliție Neagoe Mihai a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pe o perioadă de trei luni. Absolvent al Academiei de Poliție, ofițerul are o vechime de peste 25 de ani în structurile Inspectoratului de Poliție Județean Argeș. Acesta a îndeplinit funcția de șef al Secției 3 Poliție Pitești în perioadele 2005-2008 și 2013 – până în prezent, precum și șef al Poliției Municipiului Pitești, în perioada 2008-2013.
Rămâne de văzut dacă din iulie 2020 postul va fi scos la concurs sau va urma o nouă detașare…
A.V.

Vezi și știrea  Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al Piteștiului și fost deținut politic, va fi condus, mâine, pe ultimul drum

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE