Persoană absolut fără reţineri atunci când vine vorba de nereguli, preşedintele-director general al C.A.S, Ştefan Ciocănel (foto), vine cu o serie de clarificări şi propuneri privitoare la sistemul de acoperire al găurilor negre din Sănătate. Astăzi, „tratamentul” este aplicat numai sistemului spitalicesc public, un sistem cu o schemă atât de încărcată încât aproape se rupe singură. Şi cu multe minciuni în acte, cu servicii fictive şi de proastă calitate, aşa cum toată lumea s-a obişnuit…
Ştefan Ciocănel: În urma reorganizării Sănătăţii, în perioada 1999-2006, numai două asistenţe au rămas în sfera publică, respectiv asistenţa spitalicească şi cea de transport sanitar de urgenţă. Toate celelalte au fost transferate în domeniul privat: medicina primară, asistenţa de specialitate, farmaciile, laboratoarele etc.
Cum se întâmplă de fiecare dată, ineficienţa reprezintă caracteristica domeniului public. Astfel, spitalele au rămas cu o structură rigidă, atât de paturi cât şi de personal. Modul de ocupare al posturilor este definit prin lege. Managerul unităţii spitaliceşti nu are posibilitatea schimbării încadrărilor salariale şi nici a medicilor.
Schema de personal a spitalelor din domeniul public este foarte încărcată. Spitalul Judeţean Argeş, spre exemplu, are 1.500 de salariaţi. Fondul de salarii este de 3.800.000 de lei, rezultând un salariu mediu net de cca. 1.500 de lei/persoană. Este un salariu mediu cu mult mai mare decât cele regăsite în domeniul privat. Schema salarială acoperă însă, din păcate, 70% din sumele contractate, în cazul unităţilor publice, cu Casa de Asigurări de Sănătate. În zona privată, ponderea acestor sume este una mult mai „sănătoasă”, de numai 40%. Ca urmare, cheltuielile cu serviciile hoteliere (servicii de cazare ale spitalului), cu materialele sanitare, medicamente, investigaţii, hrană etc. trebuie acoperite din restul de 30% în cazul spitalelor din sistemul public, pe când cele din privat au o pondere de 60%. Aceste procente explică diferenţa de condiţii regăsite la cele două categorii.
Modul de verificare al serviciilor acordate asiguraţilor de către spital se bazează pe raportările acestora şi pe verificările documentelor medicale ce trebuie completate de fiecare pacient pe perioada internării. Verificarea fizică însă a existenţei pacientului în unitatea spitalicească publică nu poate fi făcută, întrucât Casa de Asigurări de Sănătate nu are în structura de organizare o persoană care să fie prezentă în spital şi care să certifice efectuarea serviciilor medicale. De asemenea, este greu de crezut că adresabilitatea secţiilor unui spital este aceeaşi pe tot parcursul anului întrucât, pentru multe specialităţi, există o anumită sezonalitate. De exemplu ortopedia are perioade de maxim la sfârşitul toamnei şi iarna; bolile infecţioase au zone de vârf în perioada de explozie a virozelor, primăvara şi toamna, etc.
După opinia mea, există trei măsuri care se impun pentru eficientizarea activităţii spitalelor:
1. scoaterea acestora din sfera publică, pentru ca managerii să aibă posibilitatea conducerii eficiente a unităţilor, în condiţiile păstrării contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate
2. flexibilizarea structurii de paturi a spitalului, astfel încât acestea să optimizeze adresabilitatea reală; în mod automat se vor reduce serviciile induse de necesitatea realizării unui anumit număr (constant) de internări pentru îndeplinirea contractului
3. introducerea unei co-plăţi din partea pacientului, de aproximativ 10% din valoarea serviciului medical prestat, măsură care va avea următoarele beneficii imediate:
– scăderea serviciilor fictive, întrucât medicul care le practică ar fi nevoit să acopere valoarea co-plăţii din propriul buzunar;
– scăderea plăţilor informale (şpaga, n.r.) care oricum, în cazul unei internări depăşesc valoarea co-plăţii
– creşterea valorii serviciilor medicale: pacienţii vor avea pretenţia realizării unui act medical de calitate
– evitarea internării pacienţilor care pot fi trataţi în ambulatoriu etc.
Alex SILVESTRU
