Ţărăniştii vor să adune toate partidele la o singură masă

Publicat pe : 11 octombrie 2011

Distribuie știrea

# Scopul: o discuţie despre viitorul Argeşului. Președintele PNȚCD Pitești, Gheorghe Dinescu (foto), a lansat o invitație publică spre toate partidele din județ, pentru a discuta subiectele importante pentru viitorul Argeșului.
Printre acestea se numără, spune țărănistul, proiectul de regionalizare, dar și criza care se anunță la anul. Dinescu speră că invitația sa va fi bine primită de către toate partidele, mai ales că relațiile cu PDL și cu UNPR sunt foarte bune. De altfel, liderul

PNŢCD Piteşti intenţionează să-şi expună iniţiativa în cursul viitoarelor întâlniri cu omologii săi de la aceste partide privind înfiinţarea Mişcării Populare. Abia după aceea s-ar putea lua o decizie comună pentru dialogul cu adversarii politici pentru soluţionarea problemelor stringente ale judeţului. În ceea ce privește USL, Gheorghe Dinescu se așteaptă ca reprezentanții actualei puteri din județ să poată să treacă peste orgoliile personale și să se așeze alături de opoziția din Argeș la aceeași masă, pentru discutarea viitorului cetățenilor de aici.

USL nici nu vrea să audă

Fiecare dintre cele trei partide componente ale Uniunii Social Liberale au avut reacţie la propunerea liderului ţărăniştilor piteşteni. Atât liberalii, cât şi conservatorii şi social-democraţii au respins, mai mult sau mai puţin voalat, oferta de dialog venită din partea cealaltă a eşichierului politic. Astfel, deputatul PNL de Argeş, Andrei Gerea, susţine că liberalii şi-au expus deja opinia negativă privind regionalizarea şi că au oricum alte preocupări, fiind mai ocupaţi decât ţărăniştii. Parlamentarul liberal le-a sugerat reprezentanţilor PNŢCD să discute cu PDL, cu care se află în relaţii bune. Aceeaşi atitudine au avut-o şi parlamentarii social-democraţi Şerban Valeca şi Radu Vasilică. Ei au invocat lipsa de comunicare a actualei puteri din ultimii şapte ani şi au evitat subiectul, mulţumindu-se să critice regionalizarea, pe care o refuză din capul locului. Cei mai tranşanţi au fost conservatorii, prin vocea preşedintelui Cornel Lazăr, care crede că „i se dă prea mare atenţie domnului Dinescu”, declinând astfel invitaţia.     Adrian Vasiliu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE