Ultima conferinţă de presă care a avut loc la sediul PNŢCD Argeş s-a desfăşurat sub auspiciile comemorării dispariţiei «ultimului mohican» al democraţiei din România, Ion Diaconescu. Deplângerea morţii marelui argeşean Ion Diaconescu s-a realizat printr-un moment de reculegere ţinut în memoria ultimului senior al politicii româneşti. «Este un moment greu, un moment în care sper să reziste partidul de mâine încolo, pentru că Ion Diaconescu a fost singurul
liant care a ţinut PNŢCD-ul unit. După dispariţia acestuia, probabil că tensiunile din interiorul partidului se vor intensifica, ştiut fiind faptul că PNŢCD-ul a fost un partid care s-a confruntat de-a lungul timpului cu experienţa disensiunilor interioare care a dus de nenumărate ori la crearea unor facţiuni politice divergente în interiorul partidului. Este păcat că astăzi sunt ridicaţi la statutul de oameni politici indivizi care au făcut orori în timpul comunismului, şi nu cei care au făcut sacrificii enorme, plătind chiar cu viaţa, pentru apărarea cauzei democraţiei. Ion Diaconescu a fost unul dintre martirii României care a luptat acerb împotriva bolşevismului şi a fost un model pentru România politică de după ’90, chiar dacă tinerii habar nu au la ora actuală cine a fost. România a pierdut într-adevăr un mare om», a declarat Gheorghe Dinescu, liderul organizaţiei PNŢCD Argeş. Dar de ce să nu spunem adevărul, tendinţa de apreciere a adevăratelor elite politice româneşti abia după ce nu mai sunt în viaţă este nu este doar o înclinaţie constantă a taberei politice antiţărăneşti, ci şi o atitudine prezentă în însăşi aripa ţărănistă. Cu siguranţă, dispariţia lui Diaconescu nu este un semnal viabil pentru o unificare definitivă şi irevocabilă a partidului ci, din contră, aceasta va scoate la iveală adevăratele interese ale monştrilor sacri infiltraţi în PNŢCD. Sabina DIACENCO
