Dosarul „Consultanța” a reintrat în faza de audieri la ÎCCJ

Publicat pe : 26 octombrie 2020

Distribuie știrea

Pe data de  22 iunie 2020, a fost reluat dosarul „Consultanța” la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce procesul a fost suspendat în urma instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României.
Pe 27 iunie 2018, Curtea Supremă a achitat, pe fond,  42 dintre cei 43 inculpaţi, în dosarul ”Consultanţa”. A fost condamnat doar Iulian Cioflan, la data săvârşirii faptelor director al Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş, la 2 ani, închisoare cu suspendare.

Reamintim că pe 12 noiembrie 2019, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia prin care au fost achitaţi inculpații.
S-a dispus desființarea sentinței penale apelată și rejudecarea cauzei de către aceeași instanță. Deputatul Mircea Drăghici, Constantin Nicolescu – fostul președinte al Consiliului Județean, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă au fost trimiși în judecată în noiembrie 2015 de către procurorii DNA Piteşti. În dosar s-a stabilit un prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată parlamentarului Drăghici.
Din data de 3 iulie, cale de 7 termene, au fost reaudiați martorii din dosar. Următorul termen – luni, 26 octombrie.

Vezi și știrea  Miza celor 620 de hectare de la Rociu

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE