Hai că opoziția lovește bine! Un deputat de Argeș vrea ”decontarea cursurilor de babysitter”

Publicat pe : 16 februarie 2021

Distribuie știrea

Aflat la al doilea mandat  în Parlamentul României, deputatul Nicolae Georgescu se comportă ca un adevărat membru al opoziției. Întreabă și interpelează, semn că PSD s-a hotărât să le facă viața amară dușmanilor politici.

Numai că, uneori, dușmanii râd la asemenea atacuri… În rest, propuneri serioase, unele vădit nerealizabile, pe care vi le prezentăm mai jos.

Nicolae Georgescu:  ”…câteva dintre propunerile mele pentru actualul Guvern, după ce am analizat numeroase strategii în domeniu, sunt:

1) Majorarea duratei concediului de creștere a copilului de la 2 ani, cât este în prezent, la 2 ani și 6 luni.
2) Părinții cu trei sau mai mulți copii să beneficieze de alocație de 300 RON, la fel ca în primii doi ani de la naștere, până când cel mai mic copil atinge vârsta de 8 ani.
3) Extinderea programului „Voucher Materna”, existent în București, în toată țara, pentru femeile gravide, prin acordarea de vouchere în valoare de 2000 lei pentru realizarea consultațiilor de specialitate care nu sunt decontate de stat sau achiziții din farmacii pentru mamă și nou născut.
4) Dublarea alocației pentru familiile cu doi copii, în patru etape, până în anul 2024. Recomandată ar fi dublarea alocațiilor pentru toți copiii, așa cum am stabilit prin vot în Parlament.
5) Decontarea cursurilor de babysitter – persoană contractată de părinții unuia sau mai multor copii pentru îngrijirea lor – pentru a crește numărul lor și calitatea celor care practică această meserie.
6) Extinderea programul guvernamental „Growth – Investim în copii, investim în viitor”, creat de guvernarea PSD, care prevede susţinere financiară pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv pentru a asigura locuri gratuite într-o cotă procentuală de cel puţin 10% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, pe o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
7) Instrumente de politică pro-familie care să prevadă deduceri fiscale pentru părinți, activități care vizează egalizarea șanselor între femei și bărbați, crearea de soluții care să faciliteze reconcilierea muncii cu îngrijirea copiilor și alocarea de vouchere pentru creșă până la intrarea copilului în grupa mică de la grădiniță.
8) Continuarea politicii de creștere a salariilor, majorarea investițiilor în domenii precum Sănătatea și Educația, care să le ofere românilor încrederea că statul le poate oferi securitatea socială de care au nevoie pentru a rămâne acasă.”

Vezi și știrea  Șoc (și groază) la PNL Argeș! Mulți primari o regretă pe Alina Gorghiu!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE