A fost desemnat câștigătorul tronsonului 4 al Autostrăzii Pitești-Sibiu

Publicat pe : 8 martie 2021

Distribuie știrea

# Secțiunea este între Curtea de Argeș și Tigveni și include un tunel de 1,3 kilometri

Firma austriacă care execută în prezent Lotul 1 al autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost desemnată câştigătoare şi pentru Lotul 4, între Curtea de Argeş şi Tigveni, a anunţat, joi seara, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

 

”Am o veste foarte bună, proaspătă, de astă seară. Lotul 4 al acestei autostrăzi, care este între Curtea de Argeş şi Tigveni: a fost desemnat câştigătorul, o firmă austriacă, care de altfel execută şi Lotul 1 în prezent. Aşteptăm 10 zile să vedem dacă se depun contestaţii, dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă dificilă, o zonă foarte predispusă alunecărilor de teren. Deşi are doar 10 kilometri, este esenţial pentru că face traversarea între Valea Argeşului şi Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri”, a spus Drulă, la Digi 24.
Acesta a precizat că traseul autostrăzii traversează trei văi, respectiv văile subcarpatice, spre direcţia nord-sud, începe în Valea Argeşului de la Piteşti merge spre nord la Curtea de Argeş, „sare în Valea Topologului, şi apoi zona Sălătruc şi sare din nou în Valea Oltului” (stiripesurse.ro).
”Este o diagonală cumva spre Sibiu. Loturile sunt în execuţie două dintre ele, Lotul 1 Sibiu-Boiţa până la intrarea în defileu, este în lucru, va fi terminat la sfârşitului anului viitor. Tot acolo la Boiţa o să ajungă şi viitoarea autostrada Sibiu-Făgăraş, care merge spre Braşov. Deci, Loturile 2 şi 3 sunt în licitaţie, s-au depus oferte sunt acele oferte cu precalificare, la unul dintre ele, la Lotul 2, sper să nu mă înşel, chiar se va termina această fază de calificare în lista scurtă, săptămâna viitoare. Celălalt este un pic mai în urmă, acum se evaluează ofertele, Lotul 4 câştigător desemnat în această seara, iar Lotul 5 este semnat deja contractul de un an de zile cu o firmă italiană. Mă refer la lotul Piteşti-Curtea de Argeş, de-a lungul Argeşului, şi în primăvara aceasta vor începe lucrările. Proiectul tehnic este aproape finalizat. O să avem autorizaţia de construcţie în aprilie şi încep lucrările. Pentru acest lot termenul este de doi ani şi jumătate, timpul contractual”, a explicat Ministrul Transporturilor.
Austriecii de la Porr construiesc şi Lotul 1, între Sibiu si Boiţa, care ar putea fi dat în folosinţă la finalul lui 2022.
Ministrul Transporturilor a prezentat şi stadiul lucrărilor pe celelalte sectoare ale A1 Sibiu-Piteşti.
Lot 2 – ofertele în cadrul licitaţiei au fost depuse, iar la CNAIR se lucrează la evaluarea acestora. Această secţiune este cea mai dificilă a acestei autostrăzi, în Valea Oltului – are 31 de km şi cuprinde 7 tuneluri și 27 de viaducte.
Lot 3 – tot o secţiune în relief dificil, şi acest lot este în licitaţie, iar zilele acestea se va anunţa lista scurtă a ofertelor rămase în cursă.
Lot 5 Curtea de Argeş-Piteşti – este în curs de finalizare proiectarea şi urmează să fie emisă autorizaţia de construire în curând, a mai spus ministrul Transporturilor.

Vezi și știrea  AMNISTIE pentru companiile care au cod TVA anulat!?

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE