Petrecere și voie bună – la Ziua Comunei Bradu

Publicat pe : 30 mai 2022

Distribuie știrea

A fost sărbătoare mare, weekend-ul trecut, în comuna Bradu. După doi ani de pauză, din cauza restricțiilor COVID-19, s-a organizat, din nou, Ziua Comunei Bradu, autoritățile locale desfășurând o serie de manifestări pentru toate categoriile de vârstă. Nu a lipsit voia bună și petrecerea, iar spectacolul a fost garantat.

Evenimentul a avut loc la Baza Sportivă Bradu, unde sute de localnici și vizitatori au ținut să fie prezenți, alături de autoritățile locale și județene, la ziua localității. Primarul Dan Stroe a premiat, sâmbătă, cuplurile care au primit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă.

De asemenea, primii zece contribuabili – persoane juridice au primit diplome de credibilitate și apreciere din partea Consiliului Local Bradu. La eveniment, alături de primarul Dan Stroe au participat: președintele CJ Argeș Ion Mânzână, cei doi vicepreședinți ai Consiliului județean Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, senatoarea Cristina Stoichici, deputații Remus Mihalcea, Bălășoiu Aurel, Nicolae Pavelescu, primarul municipiului Pitești Cristian Gentea, consilieri județeni și colegi primari.

Cu această ocazie, președintele Ion Mînzînā i-a înmânat primarului Dan Stroe o Plachetă de Excelență ce a fost conferită și Primăriei Comunei Bradu, Consiliului Local Bradu și întregii comunități, ca semn de recunoaștere și prețuire pentru efortul depus la dezvoltarea administrativă, culturală, economică și socială a localității.

 

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

În cadrul evenimentului un program artistic de excepție a fost oferit de elevii școlilor din Bradu și de fetele de la secția de gimnastică a Clubului Sportiv. Taraful Brădenilor, format numai din soliști și instrumentiști exclusiv din Bradu, au încălzit atmosfera, iar spre seară prezentatorul Mihai Morar a invitat în scenă o serie de artiști cunoscuți, precum: Săndel&Aurora Mihai, Emilia Ghinescu, Maria Constantin, formația Azur, Matteo, Mira, Raluka și Proiectul Balkani. Spectacolul, care a ținut până la miezul nopții, s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE