Ministrul Energiei: „Va fi o iarnă complicată”

Publicat pe : 18 iulie 2022

Distribuie știrea

După principiul „Iarna – car și vara – sanie”, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre cum va arăta iarna aceasta din perspectiva încălzirii cu gaz. Avem depozite de gaze naturale de 49%, dar Popescu a spus că va fi depăşită ţinta de 80% care trebuie atinsă până la data de 1 noiembrie. Din fericire, nu se pune problema ca populaţia să nu aibă acces la încălzire în această iarnă, asigură ministrul.

„România se află într-o poziţie mult mai bună decât majoritatea statelor europene”

 

“Este o iarnă, eu aş spune complicată. Când te gândeşti la o iarnă grea, te gândeşti la o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, te gândeşti la altceva. Eu aş spune o iarnă foarte complicată, pentru că aici trebuie să evaluăm foarte multe scenarii, de la cel mai rău scenariu în care se întrerup toate fluxurile de gaze din Federaţia Rusă către Europa, până la scenariul optimist sau, să zicem, normal, care ar trebui să fie în care nu se întâmplă absolut nimic cu fluxurile de gaze în care e o iarnă ca oricare alta şi lucrurile merg absolut normal.

Vezi și știrea  AMNISTIE pentru companiile care au cod TVA anulat!?

În cazul unui scenariu pesimist, cel mai rău scenariu, avem pregătite toate scenariile la nivelul ministerului, la nivelul Guvernului, cu ANRE-ul, cu Transelectrica, cu Transgazul.

De asta mergem în diverse discuţii bilaterale în diverse ţări producătoare de gaze naturale pentru a suplini cantitatea de gaze de care are nevoie România pentru a înlocui gazul rusesc. România, din punctul acesta de vedere, se află într-o poziţie mult mai bună decât majoritatea statelor europene. Importul de gaze naturale necesar pentru a trece o perioadă de iarnă întreagă ar fi undeva de un miliard jumate, două miliarde. Jumătate de iarnă a trecut pentru că vorbim şi de ianuarie – martie, iarna care s-a terminat. Avem posibilitatea să facem acest lucru. Black Sea Oil & Gas a început producţia din Marea Neagră. Avem deja un surplus din producţia internă, avem posibilitatea să facem acest lucru”, a explicat ministrul Energiei, pentru Hotnews.ro.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE