Filarmonica Pitești și Teatrul Davila au primit peste 12 milioane de lei

Publicat pe : 29 august 2022

Distribuie știrea

 

Bani de la Guvern pentru Teatrul „Alexandru Davila” și Filarmonica Pitești! La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a decis, în ședința de vineri, 26 august, alocarea sumei de aproape 270 milioane de lei pentru 65 de teatre, opere și filarmonici din România care funcționează în subordinea autorităților locale. Astfel, Argeșul se clasează pe locul 9, la nivel național, ca bani primiți pentru sprijinirea instituțiilor culturale din țară. Teatrul „Alexandru Davila” și Filarmonica Pitești au primit în total suma de 12.631.000,51 lei

”Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituțiilor culturale de spectacole care nu primesc finanțare din Bugetul național. Astfel, aceste instituții pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și pot derula investiții”, a declarat ministrul Cseke Attila.

 

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici din județele: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

# Bani pentru reabilitarea Teatrului pentru copii și tineret ”Așchiuță”

Consiliul Județean Argeș, prin Teatrul „Alexandru Davila” a primit, în ședința din august 2022, suma de 10.336.000,81 lei. Amintim că o parte din bani sunt necesari pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului pentru copii și tineret „Așchiuță”. Sediul de la “Așchiuță” a intrat, deja, într-un proces de consolidare și modernizare în zona sălii de spectacole, însă proiectul vizat de conducerea CJ Argeș, este unul mult mai amplu. Este vorba despre un proiect integrat, prin care unele spații care acum sunt închiriate vor reveni secției pentru a asigura zone complementare activității artistice, inclusiv o cafenea sau cofetărie, dar și construirea unor locuințe de serviciu la mansardă. Precizăm că Teatrul Davila a primit peste 8 milioane de lei și anul trecut de la Ministerul Dezvoltării.

# Al doilea an consecutiv când Filarmonica Pitești primește bani de la Guvern

Filarmonica Pitești, instituția condusă de managerul Gabriel Niță, va primi și în acest an bani de la Guvern. Filarmonicii i-a fost alocată suma de 2.295.000,70 lei pentru funcționare și investiții. Anul trecut, instituția piteșteană de cultură a primit 2.334.000 lei, bani prin care s-au cumpărat instrumente și echipamente pentru desfășurarea în condiții bune a concertelor.

A.V.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE