Cel mai leneş parlamentar de Argeş: „Ar fi trebuit să se lucreze mai mult la imaginea Parlamentului”

Publicat pe : 22 februarie 2023

Distribuie știrea

# Doar 9% dintre români au încredere în aleşii de la Casa Poporului!

Potrivit unui recent sondaj de opinie publicat de presa centrală, numai 9% dintre români au încredere în Parlament. În fruntea clasamentului rămân Armata, Pompierii și Biserica. Deputatul Daniel Constantin, cel mai leneş şi cel mai absent parlamentar de Argeş, a vorbit la emisiunea „Puterea Ştirilor”, despre această situaţie, în care Parlamentul e pe ultimele locuri în încrederea românilor.

Deşi are multe mandate la activ, Constantin e, de departe, cel mai leneş parlamentar argeşean. Ca să vă faceţi o idee, deşi au trecut mai bine de doi ani de la preluarea noului mandat, Daniel Constantin a vorbit doar o dată în Parlament, la depunerea Jurământului. În Argeş e aproape absent şi cu toate astea apare fericit la toate emisiunile unde este invitat şi vorbeşte cu patimă pe orice subiect.

”Parlamentul este, din păcate, cam pe ultimul loc. Există o încredere mai mare în Guvern, există o încredere mai mare în alte instituții ale statului, dar Parlamentul este cam pe ultimul loc. De foarte multe ori foarte multe lucruri care au fost impopulare au fost transferate de la Guvern sau din alte zone către Parlament și acolo a existat o dezbatere și nu de multe ori lucrurile care nu erau populare au ieșit într-o formă care a erodat imaginea Parlamentului în zona publică.

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

Pe de altă parte, eu ascult și vocea expertului și cred că ar fi trebuit să se lucreze mai mult la imaginea Parlamentului. Pentru că, până la urmă, în conformitate cu Constituția, este forumul suprem din țara noastră, unde se iau toate deciziile. Cred că, dacă astăzi România este o țară în care democrația primează, în care avem totuși o piață liberă, avem instituții care funcționează în conformitate cu regulile care s-au trasat, există separația puterilor în stat, cred că principalul merit este al Parlamentului”, a declarat Daniel Constantin, la emisiunea „Puterea Ştirilor”.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE