Mai multe intervenții chirurgicale vor fi efectuate, în premieră la nivel național, la Spitalul Județean Argeș

Publicat pe : 25 aprilie 2023

Distribuie știrea

Premieră la nivel național pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești! Sâmbătă, 29 aprilie, doi pacienți vor beneficia de o procedură (ablație cu radiofrecvență) în urma căreia le vor fi extirpați nodulii tiroidieni.

Intervențiile chirurgicale, în premieră pentru spitalele de stat din România, vor fi urmate de o alta, care se efectuează pe plan național doar la Pitești, la Spitalul Județean. Unei paciente îi va fi extirpată glanda tiroidă prin cavitatea bucală, fără incizii la nivel cervical. În aceeași zi, va avea loc și o a patra intervenție, tiroidectomie totală, în manieră clasică, însă realizată printr-o tehnică minim invazivă.

Vezi și știrea  Întreruperea alimentării cu apă potabilă în comuna Buzoești, în data de 9 noiembrie 2026

„Alături de medicul chirurg Sandu Ionuț, echipa operatorie va fi formată din dr. Olariu Dan, coordonatorul Blocului Operator, și chirurgul Bidivenciu Daniel, anestezia fiind asigurată de unul dintre medicii din cadrul Secției ATI. Revenim cu detalii, în ziua intervențiilor, când doi dintre pacienți vor fi externați, ceilalți doi urmând să părăsească spitalul după doar 24 de ore. Conducerea Spitalului Județean mulțumește echipei medicale, pentru implicare, dar și pacienților, pentru încrederea pe care o acordă doctorilor și, implicit, instituției”, a transmis Cristina Cazacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești.

A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE