Instanța a respins cererea prefectului de strămutare a dosarului fostului primar din Vlădești

Publicat pe : 12 decembrie 2023

Distribuie știrea

 

Cristian Dică Hristu, fostul primar de la Vlădești, a cerut în instanță anularea ordinului emis de prefect prin care i-a fost încetat mandatul de primar. De asemenea, și prefectul Radu Perianu a cerut strămutarea dosarului. Dacă în cazul strămutării cauzei, judecătorii au respins definitiv, pe 29 noiembrie, cererea prefectului, în celălalt dosar continuă judecata, următorul termen fiind stabilit pe 12 ianuarie.

Amintim că fostul edil de la Vlădești a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Pitești, pe 24 octombrie 2023, la plata unei amenzi de 15.000 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de transportul materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice.

Vezi și știrea  Exagerat de pretențioși cetățenii din Ștefănești!... Vor drumuri asfaltate și școli modernizate

 

În urma acestei hotărâri i s-a interzis și dreptul de a ocupa sau de a fi ales într-o funcție publică pe o perioadă de doi ani, drept pentru care, pe 27 octombrie, prefectul Radu Perianu a emis un act administrativ privind încetarea de drept a mandatului înainte de termen.

A.V.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE