Târgul de idei, proiecte și inițiative, intitulat sugestiv ”Creativi și conectați”, organizat de Biblioteca Județeană Argeș și Centrul Europe Direct Argeș, cu ocazia celebrării Zilei Europei, a adus în atenția unui public larg inițiative-cheie, care definesc comunitățile locale cu putere de exemplu și capacitate de replicare pentru toți cei care vor să fie parte din dezvoltarea comunității lor.
Conceput sub forma unui spațiu deschis pentru vizitare, cu standuri de prezentare, dar și cu spații demonstrative, târgul de idei, proiecte și inițiative a avut scopul de a crea punți de legătură între oameni, mediu si comunități diverse, de a face cunoscute unui public mai larg proiectele de succes dezvoltate în comunități mai mici, potențialul inspirațional pe care îl au cei care împărtășesc cunoștințe și îi motivează pe ceilalți să își depășească limitele.
La eveniment, au participat Cluburile de robotică: 4DRobotics de la CNL ”Alexandru Odobescu”, TehnoZ și TehnoZ Lightning Bolts de la CNL ”Zinca Golescu”, High Five și Broboți de la CNL ”Ion C. Brătianu” precum și ”ARRA Club”, licee și colegii care au câștigat și derulat proiecte în cadrul programului european Erasmus+: CNL ”Zinca Golescu” Pitești, Colegiul Economic ”Maria Teiuleanu” Pitești, Liceul Tehnologic ”Dacia” Pitești, Liceul Tehnologic ”Astra” Pitești, Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Mozăceni, Liceul Tehnologic ”I.C.Petrescu” Stâlpeni, școli care au primit recunoașterea de Școli Ambasador în cadrul programului cu același nume al Parlamentului European, Fundații și Asociații nonguvernamentale, Multiplicator Eurodesk Argeș. Împreună cu ei, prezentându-și proiectele și realizările, au fost și bibliotecari de la Bibliotecile Publice din Rucăr, Topoloveni și Câmpulung care, plini de inițiativă, și-au propus să arate cum biblioteca poate inspira generații diferite să aibă o nouă șansă sau o nouă perspectivă asupra viitorului, prin proiecte precum: Code Kids, Girls Power, Centre Digitale pentru Femei, Conectăm Generații în Lumea Digitală.
Membrii comunităților locale, cu precădere cei care aparțin unor grupuri de persoane aflate în dezavantaj, se confruntă cu multe provocări generate de avansul tehnologic, incluziunea socială sau particularități ale structurilor sociale corelate cu diversitatea culturală.
”Este nevoie de noi exemple, modele și eforturi semnificative de incluziune digitală, culturală și socială. Proiectele care fac diferența la nivelul unei comunități mai mici și inițiatorii acestora pot constitui bazele unei adevărate rețele de informare și sprijin, care să aducă o schimbare pozitivă în comunitate, prin valoarea socială creată”, ne-a spus doamna Mihaela Voinicu, managerul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș.
GEORGIANA NICOLESCU
