Ministra Educației, Ligia Deca, a făcut o serie de propuneri cu privire la modul în care elevii ar putea recupera orele pierdute în timp ce se susține examenul de Bacalaureat. Absolvenții de liceu vor da Bac-ul începând cu 10 iunie, iar elevii încheie cursurile vineri, 20 iulie.
„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează (probele/perioada examenelor – n.red.)”, a spus Ligia Deca, potrivit Digi 24.
