Având în vedere începerea unui nou an școlar, la Școala Gimnazială ”Victor Țârcovnicu”, satul Slobozia, au fost realizate o serie de lucrări de pregătire a unității de învățământ. În două săli de clasă a fost schimbat parchetul și, în prezent, sunt în desfășurare acțiuni de igienizare a spațiilor de învățare. Reamintim că școala din comuna Popești, localitate condusă de primarul Ion Mihai (foto), se află în plin proces de dotare cu fonduri europene, prin PNRR, conform viatasatului.ro. Copiii din localitate vor beneficia la cursuri de tehnică IT de ultimă generație, iar în curând trebuie să sosească și noul mobilier pentru dotarea sălilor de clasă.
Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al Piteștiului și fost deținut politic, va fi condus, mâine, pe ultimul drum
Martor al celei mai întunecate perioade din istoria recentă a României, Sergiu Rizescu – una dintre vocile importante ale…
