24 oct. 1984 – 24 oct. 2024. 40 de ani de la inaugurarea Complexului Memorial Mateiaș

Publicat pe : 23 octombrie 2024

Distribuie știrea

Mausoleul eroilor de la Mateiaș, amplasat la 11km de Câmpulung pe drumul național DN 73, a fost ridicat in cinstea eroilor care și-au pierdut viața în timpul luptelor de rezistență din anii 1916-1918, în Primul Război Mondial pe culoarul Bran-Rucăr-Câmpulung Muscel. Iniţial (1928-1935): Mausoleul Mateiaş, ridicat de Societatea Cultul Eroilor, Filiala Muscel, în urma demersurilor coloneilor Grigore Grecescu, Florian Nicolescu. Arhitecţii mausoleului: Dumitru Ionescu Berechet și State Baloşin.

La intrarea in mausoleu, pe un parapet din beton, de formă semicirculară, se află înscrise cu litere aurite doua texte ce glorifică sacrificiul eroilor, astfel:

• în partea stângă: ”Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiile viitoare, o națiune liberă și independentă”;

• în partea dreaptă: ”Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României”.

Ulterior (1978- 1984): ample lucrări de consolidare, reabilitare, extindere, amenajare interioară şi exterioară. Coordonatori: Ion Sîrbu , Manole Bivol , Petre Popa , Ştefan Trâmbaciu, Gheorghe Oancea. Proiect general: Valeriu Manu, Spirea Miclea; constructori din Câmpulung, Piteşti, Rucăr; diriginte de şantier, Ioan Bărboi. Prestaţii voluntare: tineri din Câmpulung şi localităţi apropiate; militari ai Garnizoanei Muscel; specialişti din unităţi economice, instituţii culturale, foruri ştiinţifice. Expoziţie muzeală permanentă, tematică: Iulian Ilie Rizea, Ionel Batalli, Ştefan Trâmbaciu, Sevastian Tudor; basorelief, Adrian Radu; mozaic, Petre Achitenie (Bucureşti). Efecte speciale: Institutul de Artă Plastică Nicolae Grigorescu, Bucureşti; Întreprinderea Decorativa, Bucureşti; Filmex Ro, Buftea, Ilfov. Finanţare comunitară şi de stat.

Inaugurarea Complexului Memorial Mateiaș a avut loc în ziua de 24 Octombrie 1984, în prezența a peste 3000 de participanți, moment în care a fost aprinsă flacara veșnică, a fost aliniată o gardă de onoare, au fost depuse coroane, s-a intonat Imnul de Stat și s-au arborat drapele. Scrieri documentare: Petre Popa (1984, 1988, 2009); Cristache Gheorghe, Ionel Batalli (1985) – extrase din Enciclopedia Argeșului și Muscelului, vol. III, ediție virtuală , Oficiul Național pentru Cultul Eroilor și www.turisminmuscel.wordpress.com.

Foto: 24 octombrie 1984. Valea Mare-Pravăț, Câmpulung, Argeș, inaugurare, Memorialul de război Mateiaș (din dreapta, rândul I): Gheorghe Nicolae; George Popa; Constantin Zanfir; Gheorghe Catană; Petre Popa (după vizitarea complexului).


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE