Firma Valcon Roffs, deținută de Virgil Baciu, fost primar al comunei Corbi, actualmente consilier local, se ocupă de lucrări la Centrul de reabilitare pe care îl realizează fostul jucător de fotbal, Mihai Neșu, la Oradea. Povestea lui Mihai Neșu este arhicunoscută, la fel și activitatea sa filantropică.
La Oradea prinde viață Centrul de recuperare „Sfântul Nectarie”, cel mai modern din Europa de Est, unde copiii se vor putea trata gratuit. Baciu s-a declarat impresionat de ceea ce a văzut, dar și de omul Mihai Neșu, care surprinde prin simplitate, bunătate, credință și curaj.
”O lecție de voință, reușită și altruism – Mihai Neșu
Astăzi am avut onoarea să petrec câteva momente la Centrul de recuperare „Sfântul Nectarie”, o inițiativă extraordinară a lui Mihai Neșu și a fundației sale. Am stat de vorbă cu el și am aflat mai multe despre această investiție uriașă, menită să schimbe viețile copiilor cu dizabilități neuromotorii.
Mihai Neșu este un exemplu viu de voință, credință și determinare. După ce un accident i-a schimbat viața, nu a renunțat. Dimpotrivă, a găsit puterea să își transforme suferința într-o misiune. Centrul pe care îl construiește la Oradea este o mărturie a acestui spirit: unul dintre cele mai mari și moderne centre de recuperare din Europa de Est, dotat cu facilități de ultimă generație.
Sunt recunoscător că pot contribui, alături de echipa mea, la acest proiect care oferă o șansă reală copiilor să își regăsească speranța și zâmbetul. Mihai, ești un model pentru noi toți! Mulțumesc pentru inspirație și pentru lecția de umanitate”, a scris Virgil Baciu, pe pagina de socializare.
