Controversatul Stelică Crăciun scapă, deocamdată, de dosarul penal deschis pentru șantaj și hărțuire

Publicat pe : 5 decembrie 2024

Distribuie știrea

Victorie de etapă pentru controversatul Stelică Crăciun. Magistrații judecătoriei Pitești l-au achitat, în primă instanță, pentru toate acuzațiile într-un dosar penal, aduse, acuzații care nu au fost puține: Prin dosarul cu nr. 1916/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Crăciun a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de șantaj în formă continuată, având ca părți vătămate pe Florinel Popescu, președintele PNL Mărăcineni, și Constantin Zaharia, patronul firmei Zaris din aceeași localitate.

În același timp, instanța a mai fost sesizată pentru o altă infracțiune de șantaj, având ca parte vătămată pe omul de afaceri Iulian Preda Onoriu, o infracțiune de amenințare asupra polițistului Bogdan Pascu și o infracțiune de hărțuire, parte vătămată fiind ofițerul de Poliție judiciară Costinel Iancu.

După formularea primalor acuzații, Crăciun a fost săltat de polițiști și a stat, o noapte, în arest. Apoi, judecătorul de drepturi și libertăți i-a impus o măsură mai blândă, cea a controlului judiciar. Iată însă că, după patru ani de proces, acestuia i se șterg, deocamdată, toate acuzațiile:

”Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. c) C.pr.pen. achită pe inculpatul Crăciun Stelian, …, pentru săvârșirea infracţiunii de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin.(1) C.pen. cu aplic. art. 35 alin.(1) C.pen. – persoană vătămată Popescu Florinel Marian. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. c) C.pr.pen. achită pe inculpatul Crăciun Stelian, …, pentru săvârșirea infracţiunii de șantaj în formă continuată, prev. de art. 207 alin.(1) C.pen. cu aplic. art. 35 alin.(1) C.pen. – persoană vătămată Zaharia Constantin. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. c) C.pr.pen. achită pe inculpatul Crăciun Stelian, …, pentru săvârșirea infracţiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin.(1) C.pen.-persoană vătămată Preda Iulian Onoriu. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin.1 lit. b) teza I C.pr.pen. achită pe inculpatul Crăciun Stelian, …, pentru săvârșirea infracţiunii de hărţuire, prev. de art. 208 alin. (2) C.pen. În baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C.pen., și art. 5 C.pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C.pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României şi prin Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încetează procesul penal cu privire la inculpatul Crăciun Stelian, …, pentru săvârșirea infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 206 C.pen. În baza art. 397 C.proc.pen. instanţa respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de părţile civile Preda Iulian Onoriu, Zaharia Constantin şi Popescu Florinel Marian. În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. coroborat cu art. 25 alin. (5) C.proc.pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de parte civilă Iancu Costinel. În temeiul art. 397 alin. (1)C.proc.pen raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) Cproc.pen. coroborat cu art. 1349, 1357, 1381 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Pascu Robert şi obligă pe inculpatul Crăciun Stelian la plata sumei de 4000 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile – daune morale. Document: Hotărâre 1968/2024 25.11.2024

Imediat după aflarea hotărârii, Stelică Crăciun a comentat, pe facebook: ”Adevarul este unul singur, nu poți să-l cumperi, chiar dacă ai platit câteva sute de mii de euro sa bagi la pușcărie oameni incomozi prin falsuri !… Ce fac acum procuroriii, judecatorii și polițiștii care m-au ținut ilegal și abuziv in control judiciar 18 luni ? Se vor duce la pușcărie?”

Dosarul s-a judecat pe fond și, în mod aproape cert, hotărârea magistraților Judecătoriei Pitești va fi atacată de părțile nemulțumite. Însă este, deocamdată, o victorie de etapă pentru Stelică Crăciun.

Amânare în dosarul în care a primit închisoare cu executare

Tot săptămâna trecută a mai fost un termen în care Crăciun este acuzat de violarea sediului profesional. La începutul anului, Judecătoria Piteşti s-a pronunţat în dosarul penal deschis pe numele lui Crăciun după ce acesta a dat buzna în Primăria Mioveni în urmă cu doi ani: doi ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de violare a sediului profesional, în varianta agravată! La Curtea de Apel Pitești, în apel, dosarul s-a amânat până în luna ianuarie a anului viitor.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE