Elevii de liceu vor învăța o nouă materie

Publicat pe : 16 decembrie 2024

Distribuie știrea

 

Ministerul Educației a anunțat că elevii din clasele a XII-a și a XIII vor studia o nouă disciplină. Este vorba despre ”Istoria Comunismului din România”.

„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice. Fenomenul este îngrijorător, cu atât mai mult cu cât pare să fie înregistrat în cadrul diferitelor categorii de vârstă, inclusiv în rândul tinerilor care nu au trăit nici măcar o zi în regimul comunist, unii fiind născuţi chiar după aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană.

(…) Aceasta este dedicată elevilor din clasele a XII-a învăţământul de zi, respectiv a XIII-a învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă. Cu alte cuvinte, toţi elevii de liceu din România vor parcurge această disciplină. Aş adăuga că toţi elevii vor parcurge această disciplină chiar atunci când se apropie de primul lor vot democratic, când se apropie de vârsta la care devii matur şi începi să devii cetăţean activ, inclusiv prin gestul democratic de a vota”, a afirmat Deca la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la evenimentul ’35 de ani de la Revoluţia Română din 1989: Aprobarea programei şcolare pentru disciplina ‘Istoria comunismului din România”, a transmis Ministerul Educației.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE