A fost educatoare, jurnalist, purtător de cuvânt la Protecţia Copilului Argeş. Iar acum, este unul din specialiștii cu care județul se mândrește, la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Un parcurs profesional interesant în care alături, așa cum ne mărturisește, l-a simțit, tot timpul, pe Dumnezeu. Drumul până în capitala Belgiei pare, acum, mai scurt, după aderarea la Spațiul Schengen. Cum a ajuns aici și, mai ales, cu ce costuri, ne relatează chiar colega noastră!
# Ce preț are biletul până la Bruxelles?
– Prețul biletului meu până la Bruxelles este, de fapt, plătit în ani de muncă, de sacrificii, de speranță, de învățare, de așteptare, răbdare și un vis care nu credeam vreodată că ar putea deveni realitate: diplomația. Pentru că, da, pentru mine diplomația a fost un vis. Iar împlinirea lui mi-a demonstrat, încă o dată, că există miracole. Iar miracolele se fac prin oameni, acei oameni meniți să vadă în tine un potențial și să îți deschidă uși nebănuite pentru a porni pe drumul spre implinire. Și e, deja, un an de zile de când trăiesc pe viu acest miracol. La finalul anului trecut, aveam să plec spre o lume nouă, total necunoscută. Dar cu credința că Dumnezeu are planurile Lui. Și știu sigur că sunt pe drumul cel bun.
# Cum s-a petrecut totul și care e, concret, domeniul de activitate?
– La propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, am plecat, prin detașare la MAE, la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE, unde activez în cadrul Secției Social (EPSCO). Aici, ținând cont de experiența anterioară, mă ocup de dosarele care vizează drepturile persoanelor cu dizabilități și drepturile copilului. Veneam, de fapt de la ANPDPD, unde eram Șef Birou Licențiere și Autorizări, iar anterior am fost consilier al președintelui ANPDCA. Așadar, cunoșteam cele două domenii de activitate.
”Nu voi uita niciodată emoțiile pe care le-am trăit în momentul în care mi s-a propus să plec”
# Cum a fost această trecere?
– Nu a fost ușor, mai ales că era prima mea experiență de acest fel. Am ajuns, dintr-o dată, acolo de unde bate inima Uniunii Europene. Dar am plecat la drum cu dorința de a-mi împlini menirea, cu încredere, speranță și credința că nimic nu e întâmplător. Sunt profund recunoscătoare oamenilor care, pe parcurs, au avut un rol decisiv în devenirea mea. Fiecare dintre ei reprezintă o cărămidă pusă la împlinirea mea, la omul care sunt astăzi. Primul meu contact cu asistența socială a fost DGASPC Argeș, în urmă cu cinci ani. De atunci, totul s-a schimbat pentru mine într-un ritm amețitor și port, cu drag, în sufletul meu, toți acei oameni care au avut încredere în mine și care sunt parte a împlinirii destinului meu.
# Cum a fost plecarea, cum te-ai acomodat și cum e Bruxelles văzut prin ochii tăi?
– Nu voi uita niciodată emoțiile pe care le-am trăit în momentul în care mi s-a propus să plec. Și lacrimile care m-au copleșit. Era un amestec de sentimente, de emoții. Mi-a luat câteva zile să îmi dau seama că ce mi se întâmplă e real. Apoi, a urmat o perioadă de pregătire care face parte dintr-un program bine pus la punct. Ziua plecării a fost cea mai grea. Îmbrățișarea fiicei mele, care urma să rămână la Pitești, pentru a termina anul școlar, lacrimile noastre în timp ce ne țineam strâns în brațe, acest episod a fost cel mai greu de suportat și nu cred că voi putea vreodată descrie în cuvinte tot ce am simțit atunci. Apoi, toată perioada până ne-am revăzut prima dată, a fost greu de dus. M-am trezit, dintr-o dată, departe de ea. Apoi, lumea total nouă în care pășeam, stilul de lucru diferit, toți colegii din statele membre cu care mă întâlneam la reuniuni, până și ploile acelea interminabile de la Bruxelles, au fost examene greu de dat. Dar a trecut. Și, acum, mă simt de parcă sunt aici de-o viață.
Bruxelles e o lume fascinantă, cu de toate, aș putea spune. Iar faptul că, din septembrie, fiica mea îmi este alături, studiază la Școala Europeană, mă ajută să mă simt un om împlinit.
Perioada în care am fost la mii de kilometri una de cealaltă, chiar dacă vorbeam zilnic, a fost cea mai grea din viața mea. Și mereu îmi aduceam aminte de copiii cu care am realizat interviuri și care au rămas în țară pentru că părinții lor erau plecați la muncă în străinătate, de dorul pe care îl simțeau, de dorința lor de a se reuni. Dintr-o dată, trăiam pe pielea mea astfel de sentimente. Chiar dacă totul are un preț, uneori prea mare, există un sens în toate. Iar eu nu simt decât recunoștință. Și știu că șansa mea de a fi aici, la Bruxelles, este și pentru ea o șansă unică.
# Ai spus că diplomația a fost un vis? Ce înseamnă să fii diplomat?
– Da, a fost mereu o lume care m-a atras. Mi se părea fascinantă. Și este cu adevărat fascinantă. Vine la pachet cu responsabilități, cu satisfacții inegalabile, cu sacrificii. Dar e specială. Să fii diplomat e, dincolo de șansă, vocație ridicată la rang de artă. E împlinire ce vine, mai ales, din oportunitatea de a face ceva pentru semenii tăi, într-un mod subtil, cu eleganță și demnitate. Și sper să am ocazia să aprofundez această lume unică, să pot oferi din ceea ce sunt eu ca om. Deocamdată, sunt încă la început de drum în acest sens, dar las viața să mă surprindă în continuare.
# Se scrie istorie și pentru România. Ultima filă e intrarea în Schengen. Cum simte un român ancorat în realitatea de la Bruxelles un asemenea eveniment?
– E o bucurie imensă. E rezultatul unor eforturi de echipă, făcute ani de zile. Și e minunat să fii părtaș la un asemenea eveniment. Cu toții am simțit că această realizare va aduce satisfacții inegalabile pentru România.
# E România acasă?
– În sufletul meu, România este și va fi mereu acasă, oriunde viața îmi va purta pașii în lumea asta mare. Nimeni și nimic nu va schimba asta. Îmi iubesc țara cu toată ființa mea. E legătura mea cu oameni dragi, cu părinții mei care m-au crescut, cu trecutul meu, cu bucuriile și tristețile mele, deopotrivă, cu împlinirile și neîmplinirile mele. E legătura mea cu mine însămi. Să mă dezic de țara mea e ca și cum m-aș dezice de mine însămi.
