Primăria Pitești a început, de câțiva ani, acțiunea de redare a domeniului public prin demolarea garajelor individuale ridicate de-a lungul timpului. Iată că oamenii dau dovadă de responsabilitate și înțelegere, și acceptă schimbarea, conștienți că, astfel, se câștigă mai mult spațiu pentru parcarea propriilor mașini.
În zona Eremia Grigorescu, lângă blocul P10, unde existau 14 garaje pe domeniul public, proprietarii acestora au primit notificări de demolare și, în doar 10 zile, iată că se conformează!
7 sunt deja ridicate de către cetățeni de pe spațiul public! Ca și în strada Frasinului din Trivale, contractele de ocupare a domeniului municipiului erau expirate.
Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești: ”Le mulțumim pentru colaborare concetățenilor din Eremia Grigorescu și îi asigurăm că, în locul garajelor, vom amenaja mai multe locuri de parcare pentru cei care locuiesc în zonă!
Așteptăm aceeași cooperare și în Frasinului, unde, curând, începem construcția parcării modulare!”
