România încotro? Comunism, venim!?

Publicat pe : 25 februarie 2025

Distribuie știrea

Oare trăim zorii unei noi dictaturi? Așa s-ar zice dacă luăm în discuție negocierile care s-au purtat, săptămâna trecută, la Riad între SUA și Federația Rusă. Delegația rusă a cerut ca Statele Unite să se retragă din Europa de Est, deci și din România. Americanii au refuzat, dar nu se știe ce urmează în viitor. Vladimir Putin vrea să rescrie tratatul de la Yalta, în varianta Yalta 2. Condițiile seamănă izbitor cu cea a trăit România în regimul Comunist.

Se rescrie tratatul de la Yalta?

Dar haideți să ne amintim despre tratatul de la Yalta care s-a semnat între 4 și 11 februarie 1945 și la care au participat liderii SUA, Marii Britanii și Uniunii Sovietice. Cine știe puțină istorie înțelege contextul de atunci, dar și pericolul de azi. Totuși, la cum merg treburile în România, se pare că majoritatea cetățenilor cu drept de vot nu cunosc istorie nici câte e negru sub unghie.

Revenind la Yalta, în 1945, premierul britanic, Winston Churchill, președintele american, Franklin D. Roosevelt și dictatorul sovietic Iosif Stalin, au negociat faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial. Cei trei grei ai planetei de la acea vreme au pus bazele unei noi ordini mondiale și fiecare și-a tras spuza pe turta lui. Divizarea Germaniei și sovietizarea Europei de Est, dar și harta Europei s-au tranșat la Yalta. România s-a trezit în bezna Comunismului, sub bocancul lui Stalin.

”Cozi la benzină de 11 ore, sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale”

Acum, Putin joacă la fel ca Stalin și dorește Yalta 2, pentru a renunța la războiul din Ucraina. România e ca de obicei la mijloc, între marile puteri ale lumii care o pot uita, cum au făcut-o de atâtea ori în trecut. Dacă întoarcem spatele Uniunii Europene, cum se agită unii, suntem vai de mama noastră.

Argeșeanul Cristian Diaconescu, a vorbit despre ce ar însemna Yalta 2 pentru România. O întoarcere la Comunism, sărăcie, foame, frig. Ne sună cunoscut?

„Putem să mizăm că o să ne batem până la ultimul minut ca asta să nu se mai întâmple. Ce înseamnă Yalta – cozi la benzină de 11 ore, sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, oameni care nici măcar nu au încălzirea să-și întrețină copiii, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem – asta înseamnă Yalta, ca să nu creadă cineva că avem o discuție teoretică, ezoterică, despre strategii globale din care nu înțelege nimeni nimic. Să rămână atent măcar pe asta din ce am spus – le-am trăit, știu cum este, îmi dau seama pentru multe generații că astfel de aspecte sunt chestiuni teoretice – nu, e o intrare în iadul de a supraviețui, nu se mai pune problema de nuanțe. Așa cum arată astăzi tabloul, chiar și confruntat cu o criză și extrem de neașteptată și de dură, nimeni din această generație politică, la nivel european, nu-și imagina că va trebui să găsească răspunsuri la astfel de teme – se considera trecută, a revenit. Dar forța de această dată de a apăra ceea ce se numea sistem de valori e mult mai mare decât în perioada comunistă.”, a spus Diaconescu la Antena 3.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE