# Peste 7.300 de elevi de clasa a VIII-a au renunțat la școală
”România Educată” a eșuat! Proiectul fostului președinte Klaus Iohannis trădează fața schimonosită a unui sistem putred, vopsit frumos în anii electorali. Altfel? Școala e la fel de neputincioasă ca societatea. Potrivit unor statistici publicate de Ministerul Educației, mai mult de 7.300 de elevi care începeau clasa a VIII-a în anul 2022 nu s-au mai înscris în clasa a IX-a în 2023.
Asta înseamnă că s-au pierdut 295 de clase de liceu, iar numărul elevilor care au abandonat școala este mai mare decât cel din anul anterior. Potrivit legislației, învățământul în România este obligatoriu 12 ani sau 11 ani în cazul școlilor profesionale, dar asta doar pe hârtie.
În realitate, copiii abandonează școala, iar autoritățile privesc neputincioase. Avem copii care trăiesc la limita sărăciei, copii ai căror părinți muncesc peste hotare și care sunt crescuți de bunici sau alte rude, avem mame minore (chiar suntem fruntași în Europa la acest capitol). Iar pentru aceste categorii de copii vulnerabili, școala nu reprezintă o prioritate.
„O pondere de 4,2% dintre elevii înscriși cu un an în urmă în clasa a VIII-a nu și-au continuat studiile în învățământul secundar superior (abandon pe parcursul anului școlar, repetenție sau alte cauze ale pierderilor școlare)”, arată raportul privind starea învățământului din România pe anul 2023-2024, publicat de Ministerul Educației, citat de Edupedu.ro.
