Sâmbătă, în Căminul Cultural al comunei Bradu s-a desfășurat dezbaterea pe bugetul comunei pentru anul în curs. O dezbatere civilizată. Primarul a prezentat lucrările ce continua de anul trecut, dar și lucrările noi ce vor fi efectuate. După aceasta, cetățenii au fost liberi să vină cu propriile propuneri. Fiecare a fost ascultat, fiecare propunere a fost notată și va fi analizată.
Oamenii s-au exprimat liber, însă într-o notă demnă de remarcat. Civilizați, mulțumiți de ceea ce s-a făcut până acum, conștienți că nu se poate face totul într-un an sau doi. Sala Căminului Cultural a fost plină, ceea ce a arătat interesul localnicilor pentru investițiile – nu puține – din propriul areal.
Primarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au răspuns, cu răbdare, fiecărui om, demonstrând – dacă mai era de demonstrat – că sunt implicați total în ceea ce se întâmplă, că au cunoștință de fiecare metru pătrat pe care îl administrează. Felicitări!
A.LUCRĂRI ÎN CONTINUARE
BUGET LOCAL
– Canalizare pluvială între strada Mesteacănului și strada Fragilor- ÎN EXECUȚIE
– Modernizare drum local strada Medeleni- ÎN EXECUȚIE
– Canalizare pluvială pe strada Andrei Alexandru- ÎN EXECUȚIE
-Modernizare drum local strada Soarelui – CONTRACTAT
– Construire trotuar pe strada Gheorghe Georgescu – CONTRACTAT
– Canalizare pluvială pe strada Ene Vochin – CONTRACTAT
– Canalizare pluvială pe strada Cornului – CONTRACTAT
– Ziduri de sprijin lac Militărești – CONTRACTAT
– Canalizare pluvială str.Principală dreapta între Pasarela DN 65B – Pârâul Neajlov –ÎN LICITAȚIE
– Amenajare peisagistică Cămin Cultural- ÎN EXECUȚIE
– Amenajare peisagistică dispensar – ÎN EXECUȚIE
FONDURI EUROPENE/GUVERNAMENTALE
– Modernizare drumuri comunale (14 străzi) – Anghel Saligny – ÎN EXECUȚIE
– Amenajare canal pluvial Valea Geamăna și modernizare strada Valea Geamănapr – Anghel Saligny- ÎN EXECUȚIE
– Construire centru de zi pentru copii cu dizabilități – PNRR- ÎN EXECUȚIE
– Dotare sediu primărie și cămin cultural (calculatoare, imprimante, etc)-AFIR- ÎN EXECUȚIE
– Valorificarea avantajelor digitalizării – ADR – FONDURI EUROPENE
În bugetul anului acesta au mai fost prinse numeroase asfaltări (Str. unității, Rozelor, Chitop, Privighetorii-Căliman, Garoafei, Viorelelor, Zambilei, Bucovinei, Lămâiței și, în funție de încasări, și altele De asemenea, sunt prevăzute numeroase extinderi pentru rețețele de apă curentă, canalizare, gaze și iluminat public trotuare etc.
