Autostrada București – Pitești va avea trei benzi pe sens

Publicat pe : 20 august 2025

Distribuie știrea

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat în licitație realizarea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea la trei benzi pe sens a Autostrăzii București – Pitești. Studiul va dura 15 luni și costă 30 de milioane de lei.

După finalizarea studiului, se pot contracta lucrările. Specialiștii sunt de părere că mai devreme de 2030 nu vom circula pe trei benzi pe A1.

Potrivit Economica.ro, lărgirea la 3 benzi/sens este obligatorie având în vedere că A1 București – Pitești este una dintre cele mai aglomerate rute din țară, iar tronsonul Ciorogârla – București nu face față.

„Creșterea etapizată a capacității de transport a autostrăzii A1, sector București – Pitești, a rezultat din analizele de trafic realizate de CESTRIN și Biroul Implementare Master Plan din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. A fost identificată depășirea capacității autostrăzii A1 pe sectorul București – Pitești, pe măsură ce se vor implementa cele două drumuri de mare viteză, autostrada Sibiu – Pitești, respectiv drumul expres Craiova – Pitești, fapt ce impune identificarea de solutii etapizate pentru creșterea capacității acesteia în concordanță cu fluxurile de transport nou generate prin dezvoltarea rețelei rutiere de transport. Se vor avea în vedere și creșterea volumelor de trafic după implementarea Autostrăzii A0 și a drumurilor radiale”, se arată în caietul de sarcini întocmit de CNAIR, potrivit Știripesurse.ro.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE