Ultimele microbuze electrice școlare, distribuite în județul Argeș

Publicat pe : 16 septembrie 2025

Distribuie știrea

# CJ Argeș a achiziționat 52 de microbuze electrice școlare prin două proiecte cu finanțare nerambursabilă

Vineri, 12 septembrie 2025, Consiliul Județean Argeș a predat ultimele microbuze electrice școlare către primăriile Albota, Hârsești, Boteni, Poienari de Muscel, Pietroșani, Ciomăgești și către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș.

Cele 52 de microbuze electrice, achiziționate prin două proiecte cu finanțare nerambursabilă, derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost astfel repartizate integral, marcând finalizarea implementării ambelor proiecte pentru școlile din mediul rural.

„Aceste microbuze au fost achiziționate și din economia realizată la achiziția primelor 17 microbuze. Iată că astfel finalizăm două proiecte prin care am dotat 52 de unități școlare cu microbuze electrice. Implementarea acestora reprezintă un pas important pentru sprijinirea educației și modernizarea transportului școlar, o prioritate a Consiliului Județean Argeș. Ele aduc beneficii directe elevilor, prin condiții mai bune și sigure de deplasare, dar și comunității, prin promovarea unei alternative ecologice și sustenabile. Mulțumesc aparatului tehnic al Consiliului Județean, fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil”, a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.

Localitățile și școlile beneficiare:

# Proiect AFM – 24 microbuze:

Poiana Lacului, Băbana, Bascov, Nucșoara, Popești, Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Curtea de Argeș și Ștefănești, Vulturești, Căldăraru, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Davidești, Mărăcineni, Vedea, Dârmănești, Stâlpeni, Albota, Hârsești, Boteni, Poienarii de Muscel, Petroșani, Ciomăgești, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș.

# Proiect PNRR – 28 microbuze:

Valea Mare Pravăț, Călinești, Mihăești, Leordeni, Berevoești, Hârtiești, Schitu Golești, Lerești, Drăganu, Cetățeni, Aninoasa, Corbeni, Mălureni, Merișani, Bughea de Sus, Dragoslavele, Stoenești, Țițești, Albeștii de Argeș, Micești, Mușătești, Tigveni, Căteasca, Budeasa, Cocu, Bughea de Jos, Moșoaia, Ungheni.

De aceste microbuze beneficiază peste 6.000 de elevi din județul Argeș, contribuind la un transport școlar modern, sigur și ecologic.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE