Pitești. Acțiuni pentru combaterea ambroziei

Publicat pe : 23 septembrie 2025

Distribuie știrea

# Sancțiunile pentru cei cu terenuri pe care se găsește această plantă sunt uriașe

Primăria Municipiului Pitești continuă demersurile de monitorizare și control pentru a limita răspândirea ambroziei – o plantă invazivă, extrem de alergenică și periculoasă pentru sănătatea publică.

În anul 2025, inspectorii responsabili de aplicarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei au desfășurat următoarele acțiuni:

• au fost verificate 95 de terenuri de pe raza municipiului;

• pe 63 dintre acestea a fost identificată ambrozia;

• au fost transmise notificări către 75 de proprietari, coproprietari, administratori sau deținători legali ai terenurilor afectate.

În urma notificărilor, o mare parte dintre suprafețele infestate au fost deja curățate. Pentru terenurile unde nu s-a intervenit în termenul legal, dosarele au fost transmise Poliției Locale, care urmează să aplice sancțiuni conform prevederilor legale.

Facem apel către toți proprietarii și deținătorii de terenuri să își curețe suprafețele afectate, contribuind astfel la protejarea sănătății comunității și a mediului.

Acțiunile de informare, control și sancționare se desfășoară anual, până la data de 31 octombrie, cu scopul de a reduce aria de răspândire a acestei plante invazive.

Reamintim regimul sancțiunilor pentru nerespectarea obligațiilor legale privind combaterea ambroziei:

• amendă între 1.000 și 5.000 lei pentru persoane fizice;

• amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru persoane juridice.

Implicarea fiecăruia dintre noi este esențială pentru un oraș mai curat și mai sănătos!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE