Cătălin Bulf, pregătit pentru o candidatură atipică

Publicat pe : 30 septembrie 2012

Distribuie știrea

L-am urmărit şi pe omul de afaceri Cătălin Bulf, pentru a vedea dacă are comportamentul noului intrat în politică. Nu a mişcat un mușchi fără să fie încrezător. A fost relaxat şi a stat alături de colegii săi, ascultând cu atenţie ceea ce s-a discutat. A vorbit cu Mircea Andrei şi Cătălin Teodorescu şi s-a salutat cu Gheorghe Alexei şi parlamentarul Sorin Pandele. L-am abordat şi am avut şocul de a descoperi un politician deştept, un proaspăt intrat în politică de fapt. Chiar a insistat să nu îl numim politician şi a dat dovadă de multă seriozitate. Vorbeşte cu cine îl întreabă pe marginea oricărui subiect şi dă lecţii

oricui la istorie. Are câteva întrebări legate de religie pe care le adresează celor care au cumva o legatură cu acest subiect şi are un simţ al umorului extrem de dezvoltat. Este unul dintre puţinii oameni de afaceri de nivel înalt care îţi poate da citate, la orice oră, din cel puţin douăzeci de autori. E un specimen pentru Argeş şi va face cu siguranţă o mişcare frumoasă. A explicat câtorva colegi că a intrat în cursa pentu parlamentare ca să schimbe ceva… Placa asta o auzim de ani de zile şi a scos un proiect printat pe hârtie, punctual pe câteva iniţiative legislative. Am rămas şocaţi să vedem un posibil viitor parlamentar că se interesează atât de serios. Rămâne de văzut cum se va prezenta la vot şi câţi argeşeni va convinge să pună stampila de vot pe cineva care în urmă cu câţiva ani a dat de mâncare prin societăţile pe care le reprezenta la vremea aceea, la peste 1.400 de piteşteni.
Aşa cum vă prezentăm şi săptămâna trecută, Alianţa România Dreaptă scoate la bătaie artileria grea din partid, numele sonore şi oamenii cu experienţă şi-i pune pe tapetul public. Rămâne de văzut dacă USL va mai reuşi să scoată scorul de acum patru ani, având în vedere că USL a început încet, dar sigur să scârţâie înante să-i vină vremea.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE