Funcţionar de la Primăria Curtea de Argeş trimis în judecată de procurorii DNA

Publicat pe : 7 octombrie 2012

Distribuie știrea

# Acesta a falsificat documente pentru a primi, pe nedrept, fonduri de la APIA. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CRISTESCU ION CRISTEA, funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Curtea de Argeş. 
În sarcina acestuia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
– uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007 – 2009, inculpatul Cristescu Ion-Cristea, funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Curtea de Argeş, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Argeş trei cereri prin care a solicitat subvenţii acordate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). În toate aceste cereri, inculpatul a menţionat date necorespunzătoare realităţii, în sensul că a solicitat subvenţii pentru suprafeţe agricole mai mari decât cele pe care le utiliza în mod legal în baza unor contracte de arendă. În susţinerea acestor cereri, inculpatul Cristescu Ion-Cristea a prezentat APIA un contract de arendă încheiat cu Primăria municipiului Curtea de Argeş pe care l-a falsificat, în sensul că a menţionat o suprafaţă de teren mai mare decât cea care făcea obiectul arendării.

Vezi și știrea  Florin Frătică vrea indemnizația de primar pentru perioada în care a stat în arest, alături de Mazăre și Vanghelie!

În această modalitate, inculpatul Cristescu Ion-Cristea a obţinut pe nedrept suma totală de 859.813,03 lei (echivalentul a aproximativ 229.130 euro) reprezentând fonduri FEGA, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpatului.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Curtea de Argeş, primul termen fiind stabilit la data de 10 octombrie a.c.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE