Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

Publicat pe : 29 iunie 2026

Distribuie știrea

# ”Nu a fost de ajuns că a guvernat de parcă era plătit să distrugă economia României”

În perioada 2004-2020, Andrei Gerea a fost deputat liberal de Argeș. Ani buni pentru el, cu mare vizibilitate în cercurile înalte și cu avantaje nenumărate. La un moment dat a ieșit din politica mare, dar s-a bucurat de posturi călduțe, la stat, obținute tot pe baza carnetului de partid. Și în toți anii care au trecut de la plecarea sa din Parlament până azi, a rămas conectat la ceea ce s-a petrecut cu Partidul Național Liberal.

După congresul extraordinar al PNL, din 21 iunie, când Ilie Bolojan a fost reales în funcția de președinte al partidului, Andrei Gerea, a avut o reacție virulentă pe Facebook, acolo unde a postat un mesaj veninos la adresa lui Bolojan, dar și la adresa liberalilor care l-au votat să conducă Partidul Național Liberal. Gerea îl acuză pe Bolojan de o proastă guvernare, dar și de jocuri de culise care au adus deservicii importante României.

”Astăzi este cea mai neagră zi din istoria de după ’90 a Partidului Național Liberal!

S-a votat un statut care desființează rolul aleșilor locali, care șterge orice urmă de democrație internă, care calcă în picioare orice urmă de posibilă opoziție, care sancționează orice idee și care, prin aruncarea în derizoriu a Curții de Onoare și Arbitraj, consfințește domnia bunului plac a președintelui de partid, în cazul de față Ilie Bolojan.

Și nu a fost de ajuns că a guvernat de parcă era plătit să distrugă economia României, nu a fost de ajuns că a girat intenția ticăloasă a oengistei vicepremier de a vinde pe ochi frumoși participații la cele mai profitabile companii de stat, nu a fost de ajuns că, de atâta „reformă”, România pierde business și competitivitate zi de zi, NU…i-au mai dat și puteri absolute, în așa fel încât să hotărască, în funcție de poziția dosului la trezire, destinele singurului partid istoric care a mai rămas în viață!

Nu pot să înțeleg cum oameni care au făcut parte din renașterea PNL, care au dat atâtea lupte grele în politică, să fie atât de generoși în a preda partidul, în primul rând din punct de vedere statutar, unui singur om, iar apoi doctrinar (prin cei care au ajuns în conducerea lui) celei mai nenorocite, mai ticăloase și mai distrugătoare ideologii, progresismului ateist, desnaționalizat, woke-ismului globalist care a distrus națiuni și economii întregi!”, a scris Andrei Gerea pe pagina de socializare.

Postarea a adunat numeroase aprecieri și comentarii, chiar de la foști liberali argeșeni, iar tonul lui Gerea a devenit încă și mai acid pe măsură ce răspundea comenariilor urmăritorilor săi.

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE