Potrivit calculelor realizate de Termene Business Hub pe baza datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în primele patru luni din 2026, domeniul construcțiilor s-a dovedit a fi cel mai vulnerabil din toate sectoarele economiei, perioadă în care s-a înregistrat un număr important de insolvențe în rândul firmelor de profil. Practic, numărul companiilor românești care au intrat în faliment a crescut cu 15,5% în primele patru luni din 2026 comparativ cu aceeași perioadă din 2025, ajungând la 2.524 de firme. Deci nu e bine… Și, cu toate acestea, o parte din sectorul construcțiilor lucrează pe proiecte importante, cu efecte vizibile în economie.
”Mă chinui să aduc muncitori din afară, dar durează foarte mult, pentru că procedurile sunt greoaie”
Virgil Baciu, fost primar al comunei Corbi și administrator al S.C. Valcon Roofs SRL, este un om de afaceri de succes, care deține o societate de construcții ce ocupă un loc valoros în rândul companiilor de profil. Și pentru că a pornit de jos și a ajuns în topuri, am considerat că este un interlocutor care va putea vorbi din experiență cu un simț al viziunii foarte puternic, despre ceea ce se petrece azi pe piața construcțiilor din România. Și am avut dreptate!
Vă oferim un interviu în care Virgil Baciu spune lucrurilor pe nume, într-un context marcat de provocări și incertitudini, având în vedere o perioadă politică sensibilă, în care interesele unor partide riscă să aducă prejudicii importante la nivel micro și macro.
# În România, cifrele spun că domeniul construcțiilor traversează o perioadă dificilă. Cum se vede realitatea prin ochii unui profesionist?
– În zona rezidențială, într-adevăr, lucrurile stau mai rău, pentru că acolo s-a închis puțin robinetul la investiții și automat că, o dată ce dezvoltătorii au pus piciorul pe frână, nici construcțiile nu se mai realizează în ritmul în care eram obișnuiți înainte. Dar să știți că pe zona rezidențială a fost dat un semnal chiar de anul trecut. Pe partea de renovări, lucrurile funcționează cam în același ritm. Construcțiile sunt împărțite: industriale, rezidențiale, infrastructură. Pe infrastructură văd că se merge cam în același ritm (autostrăzi se fac). Și vorbim de infrastructură rutieră, dar și de infrastructură de rețele de gaze, alimentare cu apă și canalizare. Aceste investiții publice au fost finanțate în continuare și sunt finanțate în continuare. S-a făcut totuși o selecție – ceea ce e corect! – pe niște criterii care să stabilească prioritățile proiectelor, și cele care erau undeva în stadiul de realizare de peste 30% în anumite domenii au fost prioritizate, adică finanțate în continuare. Cele care au avut un grad foarte mic de realizare au fost scoase de la finanțare. Asta nu înseamnă că nu puteau ca autoritățile locale să meargă mai departe cu aceste proiecte, dar trebuia să aibă bani proprii de finanțare, pe care și-i recuperau ulterior. Într-adevăr, este un recul în zona de construcții.
# Spuneați dvs. că era previzibilă situația aceasta încă de la sfârșitul anului trecut?
– Da, de anul trecut, exact.
# Care erau semnalele?
– Știți foarte bine, o dată ce aveam o criză bugetară la nivel național, asta se va resimți și în piață. Dacă statul strănută, înseamnă că și noi ne așteptăm să răcim, iar statul a început să strănute după o lungă perioadă de ținut în huzur.
# Ani de zile statul a funcționat bine, dar pe datorie…
– Exact, adică a fost în huzur. Pur și simplu s-a lăfăit în cheltuieli, în investiții – unele fără rost, sau cel puțin erau foarte costisitoare și cu beneficii foarte mici.
# Dați-mi câteva exemple…
– Hai să vă dau un exemplu, cel mai relevant. Este vorba de iluminat public stradal la autorități publice, la primării. Au fost scoate niște pachete, ca să vedeți șmecheria, în care fiecare pachet cuprindea cam în jur de 300 de lămpi cu LED, dar la fiecare pachet de genul ăsta, statul finanța cu un milion de lei, la care mai apare și o cofinanțare a UAT-ului respectiv între 50.000 de lei și 100.000 de lei, de la caz la caz. Concret, în comuna Corbi s-a accesat o asemenea măsură și se cheltuiesc aproape 11 miliarde de lei vechi pentru 300 de lămpi. Să fim cinstiți, dacă am căuta oriunde în lumea asta, nu o să găsim asemenea costuri pentru 300 de lămpi inteligente.
Deci, acesta a fost un proiect făcut efectiv (să nu ocolim cuvintele), pentru sifonarea banului public. În schimb, sunt proiecte foarte serioase, care trebuie să fie finanțate și să meargă mai departe. Realitatea este că, atunci când au fost bani, au aruncat în stânga și în dreapta pe floricele și pe confetti, și când am ajuns la lucruri serioase, ne-am dat seama că nu mai avem bani. Deficitul lăsat în urmă din perioada de campanie electorală din 2024, că ăla a fost cel mai nenorocit an, a lăsat urme și sechele pe care le simțim și acum.
# Cum vedeți dvs. anul 2027?
– Acum, dacă privim în ansamblu tabloul, se vede că începe să scadă deficitul și să se schimbe lucrurile. Au început să scadă cheltuielile publice și asta, teoretic, ar fi baza unei relansări care trebuie să meargă în paralel cu o flexibilizare, cu un setup al mediului privat. Să vedem cu ce pot veni decidenții anul ăsta și la începutul anului viitor, încât să relanseze și mediul economic privat. El încă funcționează și din inerție, proiectele mari încă merg, să fim cinstiți. Dacă se lucrează pe autostrăzi și pe canalizări și pe drumuri, înseamnă că se generează bani în economie.
Dacă nu ne facem bine calculele atunci când avem bani, ne putem da seama că, de fapt, banii aia ne-au făcut mai mult în rău. Așa a fost înainte… A mers economia, s-au strâns niște bănuți la bugetul național și decidenții au început să-i arunce în sânga și-n dreapta și uite ce a ieșit în momentul ăsta. Ia uitați unde am ajuns!
# Ca om de afaceri, ați simțit greutăți anul acesta?
– Greutățile, să știți că în fiecare an apar, de diferite forme. Că sunt plățile greoaie, că se mai întâmplă câte ceva pe parcursul unei activități a unei firme sau a unui beneficiar, deci în fiecare an ai câte o piedică sau un obstacol. Dar, de fiecare dată am trecut peste ele și ne-am descurcat. Paradoxul este că noi ne confruntăm cu lipsa forței de muncă.
# Nu mai vor românii să muncească, sau nu mai sunt oameni calificați care să facă treabă bună?
– În cazul meu, am nevoie de necalificați. În România nu mai găsesc, mă tot chinui să aduc muncitori din afară, dar durează foarte mult, pentru că procedurile sunt greoaie. Adică să aștepți un an de zile ca să-ți vină niște muncitori pentru că Ambasada sau cei de la Emigrări nu-și fac treaba?
# De ce credeți că nu mai vor românii să muncească în construcții, pentru că mă gândesc că le oferiți salarii bune?
– Credeți-mă că peste tot se asigură salarii bune în construcții. Foarte mulți sunt plecați în afară. Deci, cei care sunt serioși și muncitori și buni sunt plecați în afară și știm foarte bine lucrul acesta. Iar pe de altă parte, mai este un efect al gândirii noastre, cu care ne întâlnim. ”Păi de ce să vin la serviciu de dimineața până seara, când pot să merg cu ziua la muncă, două-trei ore sau două zile pe săptămână și reușesc să trăiesc toată săptămâna?” Și vreau să vă spun că mai este o problemă, de fapt. Sunt foarte multe persoane care lucrează în domeniul construcțiilor, că lucrează singur, că lucrează cu un prieten, cu o cunoștință, care are o echipă, și lucrează la negru, adică direct cu beneficiarul. Deci câștigă mai bine decât un angajat care are mai multe responsabilități sau care are totuși niște constrângeri de program și de normă de lucru. Dar aici e o mare capcană, pentru că acești oameni vor deveni oameni fără viitor, pentru că nu au vechime. Și vine vremea să ieși la pensie și n-ai de ce să ieși, că n-ai cotizat nicăieri.
# Credeți că guvernul Bolojan și-a făcut treaba în perioada în care a fost în acțiune?
– Vă spun cinstit, când s-au luat primele măsuri, eu, ca și mulți alții din domeniul privat, am fost afectați. Și am înțeles, pentru că trebuia să se ia măsuri rapide, care să aibă și efecte pe termen scurt. Și atunci a fost TVA-ul, s-au scos facilități și așa mai departe. Problema este că, o dată, sau imediat trebuia să apară ceea ce nu a mai apărut nici acum, reforma administrativă și diminuarea cheltuielilor publice. Moment în care a apărut cea mai mare rezistență, pentru că noi ceilalți, care suntem în domeniul privat, nu avem sindicate, nu avem niște forme asociative sau organizații în care să putem bloca ceva. Atunci când Guvernul Bolojan a ajuns la cea mai grea misiune, s-a lovit de o înverșunare puternică din partea aparatului de stat și, bineînțeles, a politicienilor.
Și nu trebuie să ne ascundem după deget, că știm foarte bine că partidul care pune piedică reformei statului este Partidul Social-Democrat. Nici pomenile către categoriile vulnerabile nu mai funcționează!
PSD-iștii au căzut în propria plasă. E normal ca un partid socialist să reprezinte populația defavorizată, dar trebuie să vină și cu obligații din partea lor, nu numai cu protecție, protecție, protecție, sau numai cu dreptul, dreptul. Au făcut o mare greșeală – nu au reformat statul. Și mai este un lucru foarte important, grupurile de interese care au populat toate partidele și toate domeniile importante din România. Acolo vorbesc doar de interese mari, de bani mulți, de influență și putere. Toate acestea gravitează nu numai în jurul PSD-ului, dar în special în jurul acestui partid. Iar acum e o luptă puternică între cei care vor să depășim momentul și să facem un pas spre o normalizare a situației economice și politice din România, și alții, care vor să rămânem în continuare în aceeași paradigmă.
Ne facem că facem politică, ne facem că facem reforme, doar să ne meargă bine și doar să clamăm în fața oamenilor și la televizor și la piață și peste tot, cât de mult ne doare și ne interesează pe noi de oamenii acestei țări, dar fără să le dăm niște soluții și responsabilități care ne aducă într-o stare de normalitate
# Credeți că decidenții noștri cunosc economie reală?
– O singură economie cunosc aceștia, în beneficiul lor… Dacă este în beneficiul lor, totul e perfect. Plus că s-au devalorizat din punct de vedere politic cam toate partidele, dar în special PSD-ul. PSD-ul de acum 10, 15, 20 de ani parcă mai avea niște principii pe care le aplicau într-o măsură, nu total. Acum nu mai există. Decât principiul – cât se poate de mulți bani și cât se poate să păcălim, să mințim, să manipulăm. Că a ajuns manipularea o artă politică.
Dar vă spun, în România nu este rău. Ce este mai grav, este frustrant de fapt, este ceea ce vezi că se întâmplă. Nu că o duc oamenii rău. Oamenii o duc bine. Numai că ceea ce ne este acum bine s-ar putea să le fie greu celor de după noi, copiilor și nepoților. România are o datorie imensă, pe care această țară n-a cunoscut-o niciodată.
