Cinci elevi din Pitești – premiați la cea mai mare competiție de robotică pentru liceeni, în Coreea de Sud!

Publicat pe : 12 octombrie 2026

Distribuie știrea

# ARRA a luat premiul Albert Einstein Silver

Peste 190 de echipe naționale s-au reunit, între 7 și 10 octombrie 2026, la Incheon, în Coreea de Sud, pentru FIRST Global Challenge, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni. România s-a bazat pe FIRST Global Team Romania, o echipă de cinci elevi de la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, membri ai echipei de robotică ARRA.

Formatul competiției este neobișnuit pentru lumea roboticii: la FIRST Global Challenge nu se înscriu cluburi, școli sau universități, ci state. Fiecare țară are dreptul la o singură echipă, iar toate primesc același set de piese și pornesc de la aceeași linie. Ce le desparte la final sunt ideile, munca și felul în care tinerii aleg să folosească tehnologia.
Cei cinci membri ai echipei sunt Ada-Maria Comănescu (branding și design), Laura-Maria Ionescu (comunicare), Ilinca Toloș (relații internaționale și social media), Tudor Dumitru (programare) și Constantin Victor Coacă (inginerie). Îi pregătesc Alin Dincă, team manager și antrenor, și Alexandru Drăguș, director de program la Asociația Nație prin Educație.

Vezi și știrea  Pitești - se ridică mașinile abandonate pe domeniul public

Dincolo de meciurile de pe teren, unde echipele au intrat în alianțe internaționale și au jucat împreună pentru obiective comune, juriul a urmărit și felul în care tinerii comunică, colaborează și își inspiră comunitățile. Pentru elevii piteșteni, drumul spre Incheon a înseamnat și șansa de a purta tricolorul într-o competiție urmărită în întreaga lume.
ARRA a luat premiul Albert Einstein Silver la FGC în Coreea de Sud!!!
Se acordă mai multe feluri de premii iar premiul Albert Einstein se dă echipelor pentru performanțe în ansamblu. Putem spune că sunt vicecampioni mondiali la First Global Challenge Robotics.
Felicitări întregii echipe, o performanță pentru Pitești și pentru România!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE