Peste 650 de școli din România primesc finanțare împotriva abandonului școlar. Cine sunt beneficiarii din Argeș?

Publicat pe : 11 noiembrie 2026

Distribuie știrea

Ministerul Educației a publicat lista finală a unităților de învățământ preuniversitar care vor primi finanțare nerambursabilă pentru combaterea analfabetismului funcțional și a abandonului școlar. Prin intermediul proiectului PRIMII (Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție), peste 650 de școli din toată țara vor beneficia de fonduri în runda 2026–2027, programul vizând sprijinirea a minimum 50.000 de elevi din ciclul primar în fiecare an școlar.

Potrivit Edupedu.ro, selecția proiectelor s-a realizat în ordine descrescătoare a punctajelor, aplicându-se criteriile stabilite prin Ordinul de ministru nr. 5.798/2026. Programul include școlile (personalitate juridică și structuri) aflate în zone cu risc mare și foarte mare de părăsire timpurie a școlii, conform Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și indicelui UNICEF de marginalizare comunitară.

Cum vor fi folosiți banii în școli?

Unitățile de învățământ vor semna acorduri de finanțare cu Ministerul Educației, iar granturile vor putea acoperi cheltuieli esențiale pentru elevi:
• Lecții individualizate și activități intense de recuperare materie.
• Asigurarea hranei pentru toți copiii participanți la proiect.
• Activități extracurriculare și extrașcolare pentru stimularea prezenței.
• Materiale didactice specifice pentru activități remediale și resurse educaționale moderne.
• Consiliere și terapie, inclusiv orientare școlară pentru elevi și consiliere parentală pentru familii.

În județul Argeș, 9 unități de învățământ au fost admise direct la finanțare, reușind să obțină punctaje maxime (90 și 100 de puncte). Alte 11 unități școlare au rămas pe lista de rezervă și vor putea primi fonduri în cazul suplimentării bugetului sau dacă alte școli se retrag din program

# Școlile din Argeș ADMISE la finanțare:
• Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești (include: Școala Primară Nr. 1 Valea Mănăstirii, Școala Primară Nr. 2 Valea Stînii) – 100 puncte
• Școala Gimnazială „Petre Tudose” Mălureni (include: Școala Gimnazială Tufanu, Școala Gimnazială Zărnești) – 100 puncte
• Școala Gimnazială Merișani (include: Școala Primară Dobrogostea, Școala Primară Malu Vânăt, Școala Gimnazială Vâlcele) – 90 puncte
• Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bradu (include: Școala Gimnazială „I. Creangă” Bradu) – 90 puncte
• Liceul Tehnologic Nr. 1 Mărăcineni (include: Școala Gimnazială Argeșelu) – 90 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Bughea de Jos (include: Școala Primară Valea Măcelarului) – 90 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Mare-Pravăț (include: Școala Gimnazială Nămăești, Școala Primară Gura Pravăț) – 90 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Cetățeni (include: Școala Primară Nr. 2 Valea Cetățuii) – 90 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Hârtiești (include: Școala Primară Lucieni) – 90 puncte

Vezi și știrea  Noul ministru al Educației reîncălzește ciorba „tezelor naționale” și promite examene la mai mult de două materii

# Școlile din Argeș aflate pe lista de REZERVĂ:
• Școala Gimnazială Nr. 1 Schitu Golești (include: Școala Gimnazială Lăzărești, Școala Primară Rudărie) – 80 puncte
• Școala Gimnazială „Mihai Tican Rumano” Berevoești (include: Școala Primară Ungureni, Școala Primară Gămăcești) – 80 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădești (include: Școala Primară Vlădești de Sus) – 80 puncte
• Școala Gimnazială „Prof. Dr. Nicolae Ursea” Lerești (include: Școala Primară Pojorâta) – 80 puncte
• Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu” Tigveni (include: Școala Gimnazială Bârsești) – 70 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Micești (include: Școala Primară Nr. 1 Păuleasca, Școala Primară Nr. 2 Păuleasca, Școala Gimnazială Purcăreni) – 60 puncte
• Școala Gimnazială Nr. 1 Pietroșani (include: Școala Gimnazială Bădești, Școala Gimnazială Retevoiești) – 60 puncte
• Școala Gimnazială „Naum Râmniceanu” Corbi (include: Școala Gimnazială Stănești) – 60 puncte
• Școala Gimnazială „C.D. Aricescu” Câmpulung (include: Școala Primară Grădiște, Școala Gimnazială „Theodor Aman” Câmpulung) – 50 puncte
• Școala Gimnazială „Sf. Apostol Andrei” Curtea de Argeș – 50 puncte
• Liceul cu Program Sportiv Câmpulung – 50 puncte

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE