Cornel Lazăr, președintele PC Argeș, laudă inițiativa lui Dan Voiculescu

Publicat pe : 4 februarie 2013

Distribuie știrea

# Acesta a demisionat, recent, din funcția de senator. Din păcate, s-a speculat mult prea mult şi fără temei pe marginea demisiei domnului Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, din Senatul României. În acest gest nu este nimic ascuns, ba din contră: domnul Voiculescu a dorit, astfel, să se pună la dispoiziţia organelor de anchetă, dat fiind că numele său apare într-un dosar.
Prin demisia sa, domnul Dan Voiculescu a retezat din start orice idee că prin prezenţa în Parlament s-ar acunde de actul de justiţie prin imunitate.

Gestul său este unul de demnitate, iar mulţi politicieni care se află – pe drept sau pe nedrept – în centrul unei anchete nu renunţă nici în ruptul capului la imunitatea dobândită prin alegerea în funcţia de deputat sau de senator. Dacă vreţi, domnul Voiculescu ne arată tuturor cum ar trebui să se comporte un politician care are onoare, care crede pe deplin în independenţa Justiţiei şi care nu se ascunde de lege prin niciun subterfugiu, prin niciun artificiu.
Suntem convinşi că Justiţia îşi va spune cuvântul în cazul domnului Dan Voiculescu şi se va dovedi că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. Partidul Conservator susţine un sistem de Justiţie independent şi care să nu fie supus vreunei intervenţii politice, iar USL a pornit din acest punct de vedere pe un drum al reformei care este ireveresibil, pentru a se ajunge la acea stare de normalitate pe care ne-o dorim cu toţii atât de mult.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE