Licitație gigant la A.D.P.

Publicat pe : 24 februarie 2013

Distribuie știrea

# 70 miliarde lei vechi aruncați pe piață. Vom avea drumuri mai bune?… # …Nu!!! Punctajul pentru garanția lucrărilor este de… 5%. Începe din nou, în primăvară, nebunia pe străzile orașului. Reparații, asfaltări, borduri, firme de casă… Administrația Domeniului Public pune la bătaie aproape 70 miliarde de lei vechi pentru ”Contract proiectare și executare reabilitare străzi, parcări, alei, trotuare, căi acces și scări publice în municipiul Pitești.”

Valoarea estimată a contractului cuprinde și cuantumul aferent procentului de 3% reprezentând ”diverse și neprevăzute”, procent raportat la valoarea estimată a contractului (adică 209.704,00 lei fără TVA.)
Problema? Păi… calitatea veșnic proastă a lucrărilor executate, mai ales datorită factorilor de evaluare care permit acest lucru:

Factori de evaluare
Denumire         Punctaj maxim    
Prețul ofertei              95    
Descriere:     Componenta financiară
Garanția lucrării              5    

Adică va câștiga cel care va ”reuși” cel mai mic preț, probabil punând la lucru cele mai proaste materiale pe care le va putea găsi. Pentru că bitum există și din import, dinn Ucraina sau Bulgaria, prost – însă la preț bun. Șansele ca un drumar precum Comesad să câștige o astfel de licitație sunt, astfel, minime. Și am amintitit de Comesad pentru că asfaltul turnat de prestigioasa firmă din Pitești pare fabricat în cu totul altă parte. Nu se găurește și pace, spre disperarea edililor care – na! – nu mai au ce reparații licita anual.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 6 martie a.c., dată la care vor fi și deschise acestea. Așa încât, după inevitabilele contestații de la CNSC, poate și după un termen-două în instanță, undeva pe la începutul verii, asfaltarea la preț mic și calitate proastă din Pitești va putea reîncepe…
Lucian GHERGUȘ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE