Teatrul nostru va fi mâncat de molii, în curând

Publicat pe : 6 octombrie 2013

Distribuie știrea

Recenta premieră a piesei  „Gaițele” de la Teatrul „Al. Davila” din Pitești a pus în lumina reflectoarelor efortul unor oameni care își fac treaba bine, indiferent de condițiile în care joacă. Nimeni n-a observat că nu toate becurile din candelabre luminează și asta pentru că s-au ars, iar altele ca să fie înlocuite nu mai ai de unde să cumperi.
Ca să schimbi candelabrele de tot, ar fi nevoie de un efort material imposibil, în condițiile în care  decorurile sau costumele  se confecționează din altele

mai vechi, de la alte piese. Uneori, la astfel de premiere vin și politicieni sau șefi de instituții publice, sub patronajul cărora se află acest teatru, care pot găsi, dacă vor cu adevărat, bani și pentru acești oameni. Cu ceva timp în urmă, se scria că există actori care dorm în cabine; fie pentru că nu au unde în altă parte, fie pentru că ar trebui să facă naveta în alt oraș și i-ar costa mai mult. Situația nu s-a schimbat prea mult de atunci.
Cu mici excepții, Teatrul  „Al. Davila” arată exact ca acum 22 ani. Chiar nu consideră nimeni că și această intituție ar trebui să pășească în contemporaneitate și să arate ca atare? Nu de alta, dar încă vreo două ediții de Sărbătorile Argeșului și Muscelului, și va fi mâncat de molii costumul și-i vor cădea mărgelele de pe căciulă celui care îl interpretează pe Vlad Dracul. Ana Luca

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE